StiripesurseCultură și MediaDiverseIsrael va modifica versurile cântecului său propus la Eurovision pentru a-şi...

Israel va modifica versurile cântecului său propus la Eurovision pentru a-şi garanta participarea în concurs

Publicat:

Israel va modifica versurile cântecului său propus la Eurovision pentru a-şi garanta participarea în concurs

Israelul va modifica versurile cântecului cu care intenţionează să participe la ediţia din acest an a concursului Eurovision – care făceau referire la atacul terorist comis de Hamas pe 7 octombrie 2023 – pentru a elimina astfel orice element ce ar putea fi perceput ca fiind de natură politică şi pentru a-şi garanta în acest fel participarea la competiţia muzicală, a anunţat duminică Radioteleviziunea de stat israeliană (KAN), informează AFP.

După ce a ameninţat iniţial că se va retrage de la Eurovision dacă piesa “October Rain” nu va fi acceptată aşa cum a fost compusă iniţial, KAN a precizat într-un comunicat că s-a raliat în cele din urmă opiniei formulate de preşedintele israelian Isaac Herzog, care a sugerat “să se facă ajustările necesare”, potrivit stiripesurse.ro.

Citește și: SIS trimite o nouă tranșă de dosare la Arhive

“KAN i-a contactat pe textierii celor două cântece selecţionate, ‘October Rain’, care a fost ales pe primul loc, şi ‘Dance Forever’, care s-a clasat pe locul al doilea, şi le-a cerut să adapteze textele, păstrând în acelaşi timp libertatea lor artistică”, a adăugat Radioteleviziunea israeliană.

Cântecul “October Rain” nu menţionează în mod explicit sângerosul atac terorist comis de Hamas pe 7 octombrie în sudul Israelului. Dar, potrivit companiilor mass-media şi observatorilor israelieni, versurile sale nu lasă loc niciunei îndoieli.


“Dansând în furtună/ Nu avem nimic de ascuns/ Du-mă acasă/ Şi lasă lumea în urmă/ Şi îţi promit că asta nu se va mai întâmpla niciodată/ Sunt încă ud de la ploaia din octombrie/ Ploaie de octombrie” – spune o strofă a acestui cântec.

După ce va primi textele modificate, Radioteleviziunea publică israeliană “va alege cântecul care va fi trimis” organizatorilor “pentru ca ei să aprobe participarea Israelului la concursul Eurovision”, au adăugat reprezentanţii KAN.

KAN va dezvălui pe 10 martie cântecul ce va fi ales. Cântăreaţa israeliană de origine rusă Eden Golan, în vârstă de 20 de ani, va reprezenta Israelul la concursul Eurovision, care se va desfăşura în acest an în oraşul Malmo din Suedia.

Mai multe ţări au cerut excluderea Israelului de la Eurovision 2024 pentru a protesta faţă de bilanţul războiului din Fâşia Gaza, declanşat pe 7 octombrie după atacul terorist comis de Hamas pe teritoriul isralian, care a dus la uciderea a 1.160 de oameni, potrivit unei numărători efectuate de AFP pe baza datelor oficiale israeliene.

Citeşte şi: Serebrian îi ironizează pe separatişti: Putin s-ar putea să „scape o lacrimă” pentru Transnistria – Stiripesurse.md

Operaţiunile militare israeliene desfăşurate în semn de represalii pe teritoriul palestinian au făcut peste 30.400 de morţi, conform Ministerului Sănătăţii din cadrul Hamas.

Israelul a devenit în 1973 prima ţară non-europeană care a fost autorizată să participe la Eurovision, concurs pe care l-a câştigat de patru ori, inclusiv prin intermediul cântăreţei transgen Dana International, în 1998.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Russell Crowe, verdict dur pentru continuarea filmului ‘Gladiatorul’: ‘A fost un eșec’

Actorul australian Russell Crowe a criticat public continuarea filmului Gladiator II, susținând că producția nu a înțeles motivele succesului peliculei originale și a pierdut...

Dacă lași plata facturilor pe ultima sută de metri, psihologii spun că ai această calitate comună

Psihologii spun că toate persoanele care lasă plata facturilor pe ultima sumă de metri au întotdeauna această calitate comună. Persoanele care amână mereu plata facturilor...

Fizicienii de la Oxford au făcut pisica lui Schrödinger să pară și mai ciudată

Cercetătorii de la Universitatea din Oxford au creat un nou tip de superpoziție cuantică, un fenomen adesea asociat cu celebrul experiment mental al pisicii...

Cazul Eminescu: neglijență sau crimă de nebun?

Au trecut 137 de ani de la trecerea Dincolo a lui Mihai Eminescu și nici acum nu e rezolvată clar cauza pentru care poetul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.