StiripesurseSintezeIsraelul a bombardat Fâşia Gaza! 13 palestinieni au fost ucişi, printre...

Israelul a bombardat Fâşia Gaza! 13 palestinieni au fost ucişi, printre victime sunt şi copii

Publicat:

Treisprezece palestinieni, între care trei lideri ai Jihadului islamic, dar şi câţiva copii au fost ucişi marţi înaintea zorilor în raiduri aeriene israeliene în Fâşia Gaza, conform autorităţilor locale, citate de AFP, potrivit agerpres.

Potrivit armatei israeliene, raidurile au vizat în special trei comandanţi ai Brigăzilor Al-Qods, aripa armată a Jihadului islamic, în Gaza şi la Rafah, la frontiera cu Egiptul.

Citeşte şi: O trecere în revistă a Încoronării – repetată fără cusur, emoționantă și shakespeareană – Black News

“Ne-am atins obiectivele pe care doream să le atingem”, a declarat presei purtătorul de cuvânt militar Richard Hecht.

Jihadul islamic – mişcare calificată drept teroristă de către Israel, Uniunea Europeană şi SUA – a confirmat într-un comunicat moartea celor trei responsabili.


Ministerul Sănătăţii din Gaza, teritoriu controlat de mişcarea islamistă palestiniană Hamas, a precizat că între cei 13 morţi în urma raidurilor se numără şi patru copii, iar circa 20 de persoane au fost rănite.

O jurnalistă AFP a văzut acoperişul distrus al unui imobil de locuinţe şi trupul neînsufleţit al unui băiat la morga spitalului al-Shifa din oraşul Gaza.

“Am făcut maximum posibil pentru a concentra” loviturile aeriene asupra combatanţilor vizaţi, a declarat Hecht în răspuns la o întrebare legată de decesul unor copii. “Dacă s-au produs decese tragice, vom ancheta”, a adăugat el.

Jihadul islamic a condamnat o “crimă sionistă laşă” şi a promis că “rezistenţa îi va răzbuna pe liderii” ucişi. Daoud Shehab, lider al mişcării din Gaza, a asigurat că “toate oraşele şi coloniile” israeliene vor fi “sub foc”, iar un purtător de cuvânt al Hamas, Hazem Qassem, a declarat pentru AFP că Israelul poartă “responsabilitatea consecinţelor acestei escaladări”.

Citeşte şi: Cele mai importante alegeri din lume: De ce este Turcia atât de importantă? – Black News

Raidurile israeliene au loc la mai puţin de o săptămână după anunţarea unui armistiţiu, în finalul unei escaladări a violenţelor de aproape 48 de ore între armata israeliană şi Jihadul islamic ce a urmat la rândul ei decesului, într-o închisoare israeliană, a unui responsabil al Jihadului islamic aflat în greva foamei.

De la începutul acestui an, cel puţin 121 de palestinieni, 19 israelieni, o ucraineancă şi un italian au fost ucişi în violenţe de conflictul israeliano-palestinian, potrivit unei numărători realizate de AFP pe baza surselor oficiale israeliene şi palestiniene. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Europa, din nou pregătită să deschidă un dialog cu Vladimir Putin

Europenii, în frunte cu Franța, încearcă să redeschidă un canal de discuții cu Vladimir Putin, în timp ce Statele Unite par să își piardă...

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.