StiripesurseDiasporaIsraelul ar trebui să-şi ceară scuze Poloniei în disputa asupra Holocaustului...

Israelul ar trebui să-şi ceară scuze Poloniei în disputa asupra Holocaustului (ambasadoarea SUA la Varşovia)

Publicat:

Ambasadoarea Washingtonului la Varşovia a cerut miercuri Israelului să-şi ceară scuze Poloniei într-o dispută între cele două ţări în legătură cu Holocaustul, după ce ministrul israelian de externe interimar declarase că “mulţi polonezi” au colaborat cu naziştii, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Disputa diplomatică, declanşată iniţial de informaţiile mass-media sugerând că prim-ministrul Benjamin Netanyahu i-a acuzat pe polonezi de complicitate în Holocaust, s-a amplificat luni după comentariile ministrului său Israel Katz, care i-a numit de asemenea pe polonezi antisemiţi.

Citește și : Justiția lituaniană este cutremurată de un imens scandal de corupție. Mai mulți magistrați au fost arestați!

Cuvintele lui Katz au determinat Polonia să se retragă dintr-un summit planificat cu statele central-europene în Israel.

Întrebată dacă Israel Katz ar trebui să-şi ceară scuze, ambasadoarea americană Georgette Mosbacher a declarat că comentariul “justifică o scuză”.


Mosbacher a considerat că doi aliaţi puternici precum Israelul şi Polonia “nu ar trebui să folosească o astfel de retorică. Suntem mult prea importanţi unul pentru celălalt pentru a nu soluţiona aceste lucruri”.

Polonia a avut una dintre cele mai mari comunităţi evreieşti înaintea celui de-Al Doilea Război Mondial, dar peste 3 milioane de evrei polonezi au murit în Holocaust.

În Polonia mulţi încă refuză să accepte cercetările ce arată că mii de polonezi au participat la Holocaust, deşi alte mii de polonezi şi-au riscat viaţa pentru a-i ajuta pe evrei, notează Reuters.

Katz este membru al partidului de dreapta Likud al lui Netanyahu care în prezent conduce în sondaje înaintea alegerilor naţionale programate în aprilie.

Netanyahu, al cărui birou a declarat că comentariile sale au fost greşit interpretate, s-a confruntat cu critici în Israel asupra a ceea ce unii văd drept o încercare de a câştiga aliaţi în Europa Centrală prin revizuirea istoriei Holocaustului şi “spălarea” antisemitismului.

Citește și : Patru eurodeputaţi sunt reținuți într-o bază militară din Belgia

El spera de asemenea că summitul cu Grupul de la Visegrad boicotat de Polonia îi va întări poziţia odată cu declanşarea campaniei electorale.

Biroul lui Netanyahu a declarat într-un comunicat că prim-ministrul, care s-a aflat la Varşovia pentru o conferinţă asupra Orientului Mijlociu sponsorizată de SUA, a fost citat greşit de The Jerusalem Post, care a publicat un articol corectat.

Ministrul israelian adjunct de externe Tzipi Hotovely, de asemenea membru al Likud al lui Netanyahu, a spus miercuri că au fost polonezi care au cooperat cu naziştii şi polonezi care au salvat evrei.

“Întreaga naţiune poloneză nu poate fi învinuită pentru Holocaust”, a declarat el într-un interviu acordat postului Reshet Beit Radio. “Polonia este una dintre cele mai prietenoase ţări faţă de Israel (…). Înţelegerile dintre noi şi Polonia rămân în continuare”, a adăugat el.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Europa, din nou pregătită să deschidă un dialog cu Vladimir Putin

Europenii, în frunte cu Franța, încearcă să redeschidă un canal de discuții cu Vladimir Putin, în timp ce Statele Unite par să își piardă...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.