Israelul denunță o creştere a numărului atacurilor antisemite în lume (raport)

Publicat:

Ministrul israelian al diasporei, Naftali Bennett, a denunţat duminică o creştere a numărului atacurilor antisemite în lume, estimând că Israelul trebuie “să-i ajute pe milioanele de evrei din diaspora care se confruntă din ce în ce mai mult cu infracţiuni antisemite”, relatează AFP, scrie agerpres.

Raportul anul al acestui minister privind antisemitismul în lume – care face referire la o creştere notabilă a numărului cazurilor în Franţa şi la un număr record în Marea Britanie – a fost prezentat duminică în consiliul de miniştri cu prilejul Zilei Internaţionale de Comemorare a Victimelor Holocaustului.


Citește și : Timmermans: Frontiera irlandeză trebuie să rămână deschisă sub orice acord de Brexit

Potrivit acestui raport, 13 evrei au fost asasinaţi în 2018 în trei atacuri antisemite, o cifră record după atentatele împotriva comunităţii evreieşti din Argentina din anii 90.

Pe lângă atacul armat de la Pittsburgh asupra unei sinagogi din octombrie care s-a soldat cu 11 morţi, autorii raportului menţionează uciderea lui Mireille Knoll, o octogenară care a murit la Paris în martie şi asasinarea în California a unui student evreu de către un neonazist.

Parchetul din Paris a recunoscut rapid caracterul antisemit al uciderii lui Mireille Knoll, dar unul dintre suspecţi a revenit între timp asupra declaraţiilor, făcând să planeze incertitudinea asupra mobilului crimei.

Raportul israelian scoate în evidenţă numărul în creştere al actelor antisemite imputate neonaziştilor şi adepţilor supremaţiei albilor.

Documentul denunţă atacuri antisemite atât pe străzi, cât şi pe internet, care sunt în proporţie de 70% de “natură anti-israeliană”, în special după mutarea, în 2018, a ambasadei americane la Ierusalim şi manifestaţiile palestiniene de-a lungul frontierei între Fâşia Gaza şi Israel.

Franţa a înregistrat o creştere cu 69% a numărului actelor antisemite în 2018, în timp ce numărul incidentelor antisemite în Marea Britanie a atins un record istoric, potrivit raportului.

Citește și : Venezuela suspendă expulzarea diplomaților americani

Preşedintele israelian Reuven Rivlin a declarat, săptămâna trecută, că antisemitismul “redevine activ” în Franţa, cu prilejul unei întâlniri cu Emmanuel Macron, care l-a asigurat atunci de hotărârea sa pentru “a continua lupta” împotriva antisemitismului.

“În contextul în care lumea marchează Ziua Internaţională de Comemorare a Victimelor Holocaustului, fac apel la guverne să acţioneze: eradicaţi antisemitismul din societăţile voastre şi adoptaţi poziţii ferme împotriva urii evreilor”, a declarat Bennett, citat într-un comunicat al biroului său.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Kamala Harris, Moldova și moldovenii

Kamala Harris, Moldova și moldovenii Moldovenii sunt puțin interesați de procesele politice care au loc în SUA. Aceasta chiar dacă sunt conștienți că de linia...

OPINIE – De ce este Maia Sandu lideră în toate sondajele din R. Moldova?

De ce este Maia Sandu lideră în toate sondajele din R. Moldova? Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri prezidențiale, 33,7% ar vota pentru actualul...

Europa îi rânjește în față propriului electorat (editorial)

Europa îi rânjește în față propriului electorat   Dreapta a câștigat teren la alegerile din Uniunea Europeană, însă noua ei conducere e tot cea veche   Alegătorii europeni...

Povestea lui Joe Biden: Moartea soției și a fiicei într-un accident, cancerul fiului Beau, politica

Povestea lui Joe Biden: Moartea soției și a fiicei într-un accident, cancerul fiului Beau, politica O inimă de piatră. Forțat să părăsească scena politică, furios...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.