StiripesurseSintezeIsraelul îi cheamă pe libanezi să negocieze frontiera comună din Mediterană

Israelul îi cheamă pe libanezi să negocieze frontiera comună din Mediterană

Publicat:

Ministrul israelian al Energiei l-a invitat luni pe preşedintele libanez Michel Aoun la negocieri “faţă în faţă” în Europa, pentru a depăşi diferendul asupra frontierei din Marea Mediterană între cele două ţări, aflate tehnic în stare de război, informează AFP, potrivit agerpres.

“În pofida relaţiilor între ţările noastre, sunt convins că dacă ne vom putea întâlni faţă în faţă într-o ţară europeană pentru negocieri deschise sau secrete, vom avea şanse solide de a rezolva diferendul asupra frontierei maritime odată pentru totdeauna”, s-a adresat pe Twitter ministrul israelian Yuval Steinitz preşedintelui libanez Aoun.

Citește și: Oamenii lui Trump RUP contractul cu o avocată controversată

Israelul a acuzat vineri Libanul că şi-a schimbat poziţia asupra demarcării frontierei în Mediterana, ceea ce ar putea să aducă negocierile lor în impas şi să frâneze astfel prospectarea de zăcăminte de hidrocarburi offshore în regiune.

Cele două ţări vecine au demarat toamna aceasta negocieri, la sediul Forţei Naţiunilor Unite în Liban (FINUL) şi sub egida ONU şi SUA, pentru a rezolva diferendul lor asupra statutului unei zone maritime contestate de 860 de km pătraţi, potrivit unei hărţi înregistrate la ONU în 2011, dar pe care Libanul o consideră astăzi greşită.


Aceste negocieri sunt duse de fiecare parte de către înalţi funcţionari şi nu de membri ai guvernelor celor două ţări. După trei runde de negocieri, care nu au permis deocamdată deblocarea situaţiei, o a patra rundă este prevăzută pentru începutul lui decembrie.

Citește și: Peste 100 de cadavre au fost găsite într-o groapă comună din Mexic

Potrivit expertului libanez Laury Hayatan, Libanul a cerut o zonă suplimentară de 1.430 de km pătraţi mai în sud, care ar cuprinde o parte din câmpul gazier Karish pe care Israelul l-a încredinţat societăţii grece Energean.

Declaraţii recente ale preşedintelui libanez au confirmat pentru prima data public că Libanul cere o zonă mai mare.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

Pasivitatea europeană în fața extremei drepte israeliene (editorial)

Publicarea imaginilor umilitoare cu activiști pro-palestinieni de către ministrul israelian al securității naționale, Itamar Ben-Gvir, a stârnit indignare în multe capitale europene. Această reacție...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.