Israelul lansează o campanie de teste serologice pentru copiii între 3 şi 12 ani

Publicat:

Israelul a lansat duminică o campanie de teste serologice anticoronavirus pentru copiii de peste 3 ani, pentru a studia anticorpii dezvoltaţi de copiii nevaccinaţi, înainte de începerea noului an şcolar, informează AFP, potrivit agerpres

În pofida creşterii numărului de contaminări în această ţară, cauzată de varianta Delta, guvernul israelian vrea să evite amânarea începerii noului an şcolar, prevăzută pentru 1 septembrie.


Citește și : SUA impun restricţii de viză vizând 19 oficiali din Nicaragua

Israelul a început vaccinarea copiilor de peste 12 ani, iar această campanie de teste serologice este destinată copiilor cu vârste între 3 şi 12 ani.

Potrivit Ministerului Educaţiei israelian, testele vor permite studierea anticorpilor dezvoltaţi de aceşti copii dacă aceştia au fost deja contaminaţi. Copiii care au dezvoltat suficient de mulţi anticorpi nu vor fi obligaţi astfel să intre în carantină dacă au intrat în contact cu o persoană contaminată, limitând problemele în şcoli.

Într-un comunicat al primăriei Ierusalimului publicat duminică, primarul Moche Leon i-a îndemnat pe părinţi să-şi aducă copiii pentru acest test gratuit de 15 minute, efectuat printr-o mică înţepătură în deget.

Un program-pilot realizat în sânul comunităţii ultraortodoxe a arătat săptămâna trecută că circa un copil din cinci a dezvoltat anticorpi.

Citește și : Erdogan cere UE să îşi onoreze angajamentele în domeniul migraţiei în faţa situaţiei haotice din Afganistan

Luna trecută, directorul general al Ministerului Educaţiei, Yigal Slovik, a afirmat că închiderea şcolilor anul trecut a cauzat “prejudicii sociale şi emoţionale” elevilor, cu “o creştere cu 44% a riscului de suicid”.

În total, peste 970.000 de contaminări au fost înregistrate oficial în Israel, dintre care peste 6.700 s-au soldat cu deces. Mai mult de 5,4 milioane de persoane au primit în Israel două doze de vaccin, 58% din populaţie, şi circa 1,2 milioane o a treia doză.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ce înseamnă NATO pentru lume

Ce înseamnă NATO pentru lume După 75 de ani, Alianța rămâne indispensabilă Comentariu de JENS STOLTENBERG, Secretar General al NATO pentru FOREIGN AFFAIRS Săptămâna viitoare, liderii celor...

Netanyahu în luptă cu armata israeliană (editorial)

Netanyahu în luptă cu armata israeliană Sara Netanyahu a acuzat săptămâna trecută la o întâlnire privată cu familiile ostaticilor că șefii armatei israeliene (IDF) încearcă...

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește Cererea de energie electrică este în creștere, iar tot mai multe țări încearcă...

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă Prima și cea mai importantă lecție a alegerilor locale și europarlamentare este confiscarea patriotismului de către partidele extremiste AUR și SOS,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.