StiripesurseSintezeIsraelul lasă să planeze îndoiala cu privire la anexările preconizate de...

Israelul lasă să planeze îndoiala cu privire la anexările preconizate de planul de pace american

Publicat:

Israelul a lăsat joi să planeze îndoiala cu privire la punerea în aplicare a proiectului american menit să pună capăt conflictului israeliano-palestinian, care prevede anexarea de către statul evreu a unor largi porţiuni din Cisiordania, relatează AFP, scrie news.ro.

Acest plan, prezentat marţi la Washington de către preşedintele american Donald Trump, alături de premierul israelian în exerciţiu Benjamin Netanyahu – aflat în campanie electorală -, a fost primit favorabil de israelieni, dar foarte ostil de către palestinieni.

El prevede, între alte puncte sensibile, anexarea de către israel a coloniilor evreieşti din Cisiordania ocupată – şi mai ales a Văii Iordanului, care urmează să devină frontiera de est a Israelului.


Citește și : Josep Borrell: UE nu este completă fără Balcani

Catalogate drept ”vitale” de către Netanyahu, aceste zone pot fi anexate ”de îndată”, a apreciat imediat ambasadorul Statelor Unite David Friedman.

Însă arhitectul proiectului american, ginerel şi consilierul preşedintelui american Jared Kushner şi-a exprimat ”speranţa ca ei (Guvernul israelian) să aştepte până după alegerile” israeliene pentru a anexa sectoarele desemnate în plan.

Iar după ce s-a felicitat de acest plan, Guvernul israelian părea joi să bată pasul pe loc. Executivul urmează să se reunească duminică, însă biroul premierului nu a dorit să confirme dacă anexările se află pe ordinea de zi a reuniunii.

Alegeri legislative sunt prevăzute la 2 martie, în care Netanyahu urmează, a treia oară la rând – în mai puţin de un an – să-l înfrunte pe principalul său rival Benny Gantz, cu obiectivul de a rămâne la putere.

”OPORTUNITATE UNICĂ”

”Vom începe să lucrăm la partea tehnică încă de acum, însă cred că avem nevoie de un Guvern israelian în funcţie pentru a avansa”, a subliniat Jared Kushner într-un interviu acordat Gzero.

Partidul Likud lui Netanyahu – inculpat de corupţie – nu a reuşit să formeze o coaliţie în urma primelor două rânduri de alegeri şi nimic nu arată că ar fi în măsură să adune suficiente voturi după scrutinul de la 2 martie.

De marţi, dreapta israeliană îl îndeamnăpe premier să pună în aplicare cât mai rapid planul american.

”Tot ceea ce va fi amânat după alegeri nu va mai avea loc niciiodată. Toată lumea o ştie. Fiecare colonie, fiecare petec de pământ (anexat) amânat după alegeri va rămâne în afara (Israelului) încă 50 de ani”, a apreciat miercuri ministrul israelian al Apărării Naftali Bennet.

”Dacă întârziem sau atenuăm implementarea suveranităţii noastre, oportunitatea secolului va deveni oportunitatea ratată a secolului”, a subliniat el.

Ministrul israelian al Turismului Yariv Levin, aflat joi într-o vizită, împreună cu Netanyahu, la Moscova, a dat asigurări, la postul de radio al armatei israeliene, că Guvermul doreşte să ia o decizie cu privire la anexare ”cât mai curând posibil”.

TIR DE RACHETĂ

În întâlnirea sa cu preşedintele rus Vladimir Putin, Netanyahu nu a făcut vreo aluzie la vreo eventuală anexare, subliniind însă că planul american este o ”oportunitate unică” de soluţionare a conflictului israeliano-palestinian.

Putin a evocat, la rândul său, proiectul Washingtonului într-o conferinţă de presă.

Comunitatea internaţională consideră coloniile evreieşti din Cisiordania ilegale prin prisma dreptului internaţional, iar orice încercare de anexare a teritoriilor palestiniene de către Israel ar putea să provoace o frondă diplomatică.

Respins atât de către mişcarea islamistă Hamas, la putere în Fâşia Gaza, cât şi de preşedintele palestinian Mahmoud Abbas, planul american a provocat doar câteva manifestaţii, pătate de violenţe rare.

Citește și : Avansul economiei americane a ratat anul trecut ţinta de 3% a administraţiei Trump

Un tir de rachetă a avut loc miercuri seara, din Fâşia Gaza către Israel. Ca răspuns, armata israeliană a anunţat că a atacat ”o serie de ţinte” cu legături cu Hamasul în sudul enclavei palestiniene.

Armata a desfăşurat, de asemenea, miercuri seara, trupe suplimentare în Cisiordania şi în apropiere de bariera de securitate cu enclava palestiniană Fâşia Gaza, pentru a ”minimaliza riscurile unei deflagraţii”, a declarat pentru AFP un oficial miliar israelian.

Iar poliţia israeliană a anunţat că şi-a consolidat efectivele în interiorul şi în jurul Ierusalimului, în vederea rugăciunii săptămânale musulmane, vineri, pe Esplanada Moscheilor, al treilea loc sfânt al islamului.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.