StiripesurseSintezeIsraelul reintroduce restricţii anti-covid

Israelul reintroduce restricţii anti-covid

Publicat:

Israelul a reimpus unele restricţii legate de coronavirus după o creştere a infecţiilor provocate de varianta Delta, cu obligativitatea purtării măştii la punctele de trecere a frontierei, în facilităţi medicale şi principalul aeroport internaţional, relatează miercuri DPA, potrivit agerpres.

Ministerul Sănătăţii a anunţat miercuri că regulile vor intra imediat în vigoare.

Citeşte şi: Cea mai lungă vară pentru Nicolas Sarkozy! Fostul preşedinte francez îşi va afla verdictul la sfârşitul lui septembrie

În plus, amenzi echivalente cu aproximativ 1.500 de dolari vor fi acum impuse părinţilor ai căror copii încalcă reglementările de carantină.

Persoanele care au fost vaccinate sau s-au însănătoşit după boală au fost anunţate că trebuie să intre în carantină dacă ştiu că au avut contact cu o persoană infectată cu o “variantă periculoasă” a coronavirusului, inclusiv în avion.


Până acum, cei care au fost vaccinaţi sau s-au recuperat după coronavirus erau scutiţi de cerinţa carantinei.

Prim-ministrul israelian Naftali Bennett a vorbit marţi noapte despre un “nou focar” de coronavirus în ţară şi a ordonat restabilirea “cabinetului coronavirus”.

El a făcut apel la israelieni să nu călătorească în străinătate fără motiv.

Citeşte şi: Comandoul care l-a ucis pe Khashoggi fusese pregătit în SUA

Pentru a doua zi consecutiv, peste 100 de noi cazuri au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, a declarat miercuri Ministerul Sănătăţii. Cele mai multe dintre ele sunt legate de varianta Delta a virusului, potrivit oficialilor.

Printre cei nou infectaţi în Israel sunt mulţi tineri.

În Israel, o ţară cu 9 milioane de locuitori, peste 5,5 milioane de persoane au primit o doză de vaccin şi aproximativ 5,2 milioane ambele doze.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Experţii se îndoiesc că va exista o ruptură între Trump şi Netanyahu, după o discuţie tensionată din care nu au lipsit invectivele

Blocat în negocieri complicate cu Iranul, Donald Trump a părut să-şi verse nervii asupra marelui său aliat, premierul israelian Benjamin Netanyahu, relatează AFP într-un...

Europa, din nou pregătită să deschidă un dialog cu Vladimir Putin

Europenii, în frunte cu Franța, încearcă să redeschidă un canal de discuții cu Vladimir Putin, în timp ce Statele Unite par să își piardă...

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.