StiripesurseDiasporaItalia a ajuns la un acord cu alte state UE privind...

Italia a ajuns la un acord cu alte state UE privind migranții aflați pe nava umanitară Ocean Wings

Publicat:

Guvernul italian a anunțat luni că a ajuns la un acord cu alte state membre UE pentru împărțirea migranților aflați pe nava umanitară Ocean Wings în largul Mării Mediterane, primul pas din rezolvarea crizei migranților care ar fi un test pentru noul executiv de la Roma, potrivit Reuters, scrie mediafax.

Nava Ocean Wings, deținută de organizațiile franceze SOS Mediterranee și Medici fără Frontiere, la bordul căreia se află 82 de persoane care au fost salvate săptămâna aceasta din apropierea coastelor Libiei și a cerut acostarea într-un port sigur.

Citește și : Explozie la un depozit de armament din nordul Ciprului – Mai mulți răniți ușor (VIDEO)

Guvernul, care a fost instalat în funcție săptămâna trecută, a promis o schimbare de abordare față de fosta administrație în care ministrul de Interne, Matteo Salvini, a închis porturile italiene, nepermițând accesul navelor cu imigranți.

Premierul Giuseppe Conte a declarat, după o întâlnire cu miniștrii cabinetului său, că ”mai multe state UE” au fost de acord să preia o parte din migranții aflați la bordul navei Ocean Wings.


Citește și : Autoritățile indiene anunţă o captură de arme ‘în drum spre Kashmir’

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.