StiripesurseDiasporaItalia a comemorat doi ani de la prăbuşirea podului de la...

Italia a comemorat doi ani de la prăbuşirea podului de la Genova

Publicat:

Italia a comemorat vineri doi de la prăbuşirea podului de la Genova, care s-a soldat cu 43 de moţi, prin discursuri şi un moment de reculegere de un minut lângă noul pod construit la locul tragediei, relatează dpa, scrie agerpres.

Rudele victimelor au stat în tăcere, în timp ce băteau clopotele bisericilor, la ora exactă a accidentului, 11.36 (09.36 GMT).

Un memorial cu 43 de copaci a fost inaugurat sub noul pod San Giorgio, care a fost dat în folosinţă pe 3 august.

Citește și : Trump i-a scris lui Assad în legătură cu situaţia jurnalistului american Austin Tice, răpit în 2012 în Siria

 


“Nu vom putea uita niciodată”, a declarat prim-ministrul Giuseppe Conte în cadrul unui discurs rostit la ceremonie.

El a subliniat importanţa faptului de a-i trage la răspundere pe cei responsabili, referindu-se la investigaţia legală în desfăşurare a parchetului din Genova asupra tragicului eveniment.

“Nu mai este acceptabil ca aceste procese să dureze decenii”, a declarat Egle Possetti, din cadrul unui comitet al rudelor victimelor.

Rudele suferă dublu pentru că “aşteaptă o dreptate care s-ar putea să nu mai vină niciodată”, a adăugat ea.

Podul Morandi s-a prăbuşit pe 14 august 2018, iar maşinile şi camioanele au căzut de la mare înălţime. În acelaşi timp, sute de persoane care trăiau în zona de sub pod au avut locuinţele distruse.

Citește și : Peste 700 de militari francezi au ajuns la Beirut pentru a ajuta la eforturile de salvare de după explozii

Procurorii investighează în prezent 70 de persoane, inclusiv angajaţi ai operatorului autostrăzii, principala suspiciune îndreptându-se spre lipsa lucrărilor de întreţinere.

Primele rezultate ale anchetei sunt aşteptate la începutul lui 2021, au declarat autorităţile juridice pentru cotidianul La Repubblica.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.