StiripesurseDiasporaItalia adoptă noi măsuri împotriva vieţii scumpe

Italia adoptă noi măsuri împotriva vieţii scumpe

Publicat:

Guvernul italian a adoptat marţi seară o serie de măsuri pentru a ajuta familiile şi firmele să facă faţă costului ridicat al vieţii, în special în domeniul energetic şi sanitar, pentru o sumă de 4,9 miliarde de euro, notează AFP, potrivit agerpres.

Printre altele, executivul de la Roma a prelungit pentru al doilea trimestru reducerea TVA la gaz la 5% şi reducerea facturilor la gaz şi energie electrică pentru familiile cu venituri mici.

Citeşte şi: Preşedinta BCE a fost uşor rănită într-un accident rutier – Black News

La rândul lor, firmele vor putea continua să beneficieze până la sfârşitul lui iunie de credite fiscale, dacă au înregistrat în primul trimestru o creştere a facturilor la gaz şi energie electrică de peste 30%.

De asemenea, guvernul a decis să deblocheze 1,1 miliarde de euro pentru sănătate, sector care în Italia ţine de competenţa regiunilor.


Cabinetul condus de Giorgia Meloni prevedea până în prezent să cheltuiască peste 21 de miliarde de euro în acest an pentru a sprijini gospodăriile şi firmele în faţa creşterii preţurilor la energie.

Citeşte şi: China, Japonia și războiul din Ucraina – Black News

Tarifele bunurilor energetice reglementate au scăzut cu 16,7% în februarie, după ce s-au redus cu 12% în ianuarie. Preţurile bunurilor energetice nereglementate şi-au încetinit creşterea la +40,8%, faţă de +59,3% luna precedentă.

După ce a atins 8,7% în 2022, inflaţia este de aşteptat să scadă la 6,5% în acest an, conform previziunilor publicate în ianuarie de Banca Italiei. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.