StiripesurseDiasporaItalia a blocat adoptarea primelor concluzii ale summitului UE pentru a...

Italia a blocat adoptarea primelor concluzii ale summitului UE pentru a obţine “fapte concrete”

Publicat:

Italia a mărit presiunea joi seară asupra partenerilor săi europeni, blocând adoptarea primelor concluzii ale unui summit tensionat la Bruxelles pentru a obţine angajamente concrete de solidaritate în gestionarea dosarului migraţiei, relatează AFP, potrivit agerpres.

Premierul populist italian, Giuseppe Conte, a refuzat joi seară să aprobe o primă serie de concluzii, legate în special de apărare şi comerţ, înainte de începerea discuţiilor asupra migraţiei între liderii Celor 28.

Citește și : Premierul irakian ordonă executarea imediată a „teroriștilor” condamnaţi la moarte

“Nimic nu este aprobat până când nu este aprobat totul”, a declarat o sursă guvernamentală italiană pentru a explica poziţia lui, în timp ce preşedinţii Comisiei Europene şi Consiliului European au amânat pentru vineri conferinţa de presă prevăzută joi seară, la jumătatea summitului.

“Aşteptăm fapte concrete”, a declarat încă de la sosirea la Bruxelles premierul italian care le reproşează vecinilor că lasă Italia să gestioneze singură fluxul de migranţi. El a ameninţat de la început că va bloca adoptarea concluziilor comune, care trebuie votate în unanimitate.


“A fost o discuţie foarte aprinsă şi toată lumea s-a repezit la italian” când a refuzat să aprobe primele concluzii ale summitului, a explicat o sursă europeană.

Consiliul European reunit la Bruxelles încheie două săptămâni de lupte diplomatice cu privire la navele transportând migranţii salvaţi în Mediterana, cărora Italia le-a refuzat accesul în porturile sale.

Este, de asemenea, marcat de fragilitatea fără precedent a cancelarului german, Angela Merkel, a cărei autoritate este contestată în problema migraţiei. Ministrul său de interne ameninţă să respingă la graniţe migranţii deja înregistraţi în altă ţară, în mod unilateral, în lipsa unor măsuri europene care să limiteze deplasările migranţilor în interiorul UE.

Citește și : Trump: Alianţa Nord-Atlantică este „la fel de rea ca NAFTA”

“Europa se confruntă cu multe provocări, dar cea legată de problema migraţiei ar putea decide soarta Uniunii Europene”, a avertizat joi Angela Merkel, lansând un apel la soluţii “multilaterale”, şi nu “unilaterale”.

La rândul său, preşedintele francez, Emmanuel Macron, a respins “soluţiile naţionale” în problema migraţiei. “Voi apăra soluţiile europene de cooperare în UE”, a declarat el imediat după sosirea la Bruxelles.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.