StiripesurseDiasporaItalia: Liderii populiști sunt furioși după ce Giuseppe Conte a renunţat...

Italia: Liderii populiști sunt furioși după ce Giuseppe Conte a renunţat la formarea guvernului

Publicat:

Luigi Di Maio şi Matteo Salvini, liderii mişcărilor antisistem şi, respectiv, de extremă dreaptă din Italia, şi-au exprimat furia lor, duminică seară, după ce Giuseppe Conte, premierul propus de ei, a renunţat la formarea guvernului, relatează AFP potrivit agerpres.

Preşedintele Italiei, Sergio Mattarella, a refuzat să numească un ministru al economiei şi finanţelor ostil monedei euro.

Citește și : Spania: Peste 500 de imigranţi salvați din Marea Mediterană

“Am lucrat săptămâni pentru a face să se nască un guvern care să apere interesele cetăţenilor italieni. Dar cineva (la presiunea cui?) ne-a spus NU”, a reacţionat Matteo Salvini, şeful Ligii (extremă dreaptă), pe reţelele sociale.

“Nu vom mai fi niciodată slugile nimănui. Italia nu este o colonie, nu suntem sclavii germanilor sau francezilor, ai spread-ului (diferenţa dintre dobânda împrumuturilor la zece ani pentru Germania şi Italia) sau ai finanţelor”, a insistat el.


“Italienii mai întâi. Nu renunţ la nimic”, a adăugat el pe Facebook.

Luigi Di Maio, liderul Mişcării 5 stele (M5S, antisistem), a fost şi mai furios şi amar, într-o înregistrare video difuzată pe Facebook.

“Există o mare problemă în Italia: democraţia”, a afirmat el, apreciind ca de “neînţeles” veto-ul preşedintelui Sergio Mattarella în legătură cu Paolo Savona, un veteran al finanţelor şi fost ministru, care consideră însă că moneda euro este o “închisoare germană”.

“Eram pregătiţi să guvernăm şi ni s-a spus nu, deoarece problema este că agenţiile de rating din întreaga Europă erau îngrijorate din cauza unui om care urma să devină ministru al economiei”, a explicat el.

“Atunci, să spunem clar că este inutil să mergem la vot, pentru că guvernele sunt făcute de agenţiile de rating, lobby-ul financiar şi bancar. Mereu aceiaşi”, a mai spus Luigi Di Maio, citat de AFP.

Citește și : Trei palestinieni ucişi într-un raid al armatei israeliene în sudul Fâşiei Gaza

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.