StiripesurseExterneItalia: Premierul Giorgia Meloni vorbește despre riscuri și solicită clarificări în...

Italia: Premierul Giorgia Meloni vorbește despre riscuri și solicită clarificări în privința înghețării activelor rusești din UE

Publicat:

Șefa guvernului italian, Giorgia Meloni, a menționat miercuri riscurile legate de utilizarea activelor Băncii Centrale a Federației Ruse înghețate în Europa și a cerut clarificări în această privință, cu o zi înaintea summitului european, informează AFP.

‘Intenționăm să cerem lămuriri cu privire la riscurile potențiale asociate utilizării propuse a lichidităților generate de blocarea activelor, în special (riscurile) legate de reputație, represalii sau noi sarcini grele pentru bugetele naționale’, a declarat Giorgia Meloni în fața Parlamentului italian.

Sunt ‘decizii complexe ce nu pot fi impuse’, a adăugat premierul Italiei.

‘Italia consideră evident ca sacru principiul conform căruia Rusia trebuie să fie principalul contribuitor la reconstruirea țării pe care a atacat-o, dar acest rezultat trebuie să se bazeze pe un cadru juridic solid’, a precizat ea.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, promovează un plan ce vizează utilizarea activelor rusești înghețate pentru a acorda Kievului un împrumut de 90 de miliarde de euro în următorii doi ani, dar această inițiativă se confruntă cu o opoziție acerbă din partea Belgiei, care găzduiește cea mai mare parte a acestor fonduri.


Belgia se teme că acest proiect ar putea să o expună represaliilor din partea Rusiei și insistă pentru a obține garanții solide din partea celorlalte state membre UE cu privire la împărțirea responsabilităților juridice și financiare.

Încercările de a liniști guvernul belgian nu au reușit până acum să deblocheze impasul, ceea ce sugerează o lungă serie de discuții la summitul european din 18 – 19 decembrie.

În teorie, ceilalți lideri ai UE ar putea să treacă peste Belgia și să adopte inițiativa prin majoritate ponderată, dar aceasta ar fi o opțiune radicală, considerată puțin probabilă în prezent.

Rusia a tras un semnal de alarmă săptămâna trecută, atunci când Banca Centrală a Federației Ruse a anunțat că dă în judecată grupul financiar Euroclear, cu sediul în Belgia, care deține majoritatea activelor sale înghețate.

În aceeași intervenție în cadrul Camerei Deputaților, premierul Georgia Meloni a declarat că cel mai mare dușman al Uniunii Europene nu se află în afara blocului, ci este reprezentat de propria sa indecizie.

‘Suntem convinși că complexitatea acestui moment cere o abordare pragmatică, capabilă să depășească dogmatismul ideologic’, a afirmat șefa guvernului italian, potrivit ANSA.

În opinia sa, aceasta este cea mai bună modalitate de a răspunde noii strategii de securitate a SUA.

‘Este inutil și dăunător să lansăm atacuri împotriva unui inamic imaginar; adevăratul inamic este incapacitatea noastră de a lua decizii și ideologia declinului pe care Uniunea Europeană a adoptat-o în mod dramatic în ultimii ani’, a estimat Meloni.

Președintele american, Donald Trump, a criticat în repetate rânduri UE și a declarat într-un interviu acordat Politico săptămâna trecută că liderii europeni sunt slab, iar unii sunt stupizi.

În noul document privind strategia națională de securitate a SUA se afirmă că Washingtonul ar trebui să cultive rezistență față de traiectoria actuală a Europei în cadrul țărilor europene, argumentându-se că vechiul continent se confruntă cu o ‘dispariție civilizațională’ din cauza afluxului de migranți.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Veneția devine un paradis neașteptat pentru Flamingo. De ce se adună păsările în număr record

Populația de Flamingo atinge numere record în Veneția, potrivit AP. Numite „fenicotteri” în italiană, păsările au apărut pentru prima dată la începutul anilor 2000....

Fenomen misterios. Un lac dispărut a reapărut brusc după 130 de ani, apoi s-a evaporat din nou

Un lac dispărut a reapărut brusc, înghițind terenuri agricole, drumuri și linii electrice, înainte de a se scufunda din nou în mod misterios. Pe o...

‘Nostradamusul Chinei’ despre dosarele OZN ale lui Trump: ‘Sunt prostii totale’

„Prostii totale" - este verdictul futuristului chinez Jiang Xueqin despre dosarele OZN declasificate de administrația Trump. Analistul, cunoscut drept „Nostradamusul Chinei", a prezis corect...

Fenomenul enigmatic care poate fi observat pe cer doar vara, după apusul soarelui

Nefiind semnalate observații înainte de 1885, norii noctilucenți au fost asociați cu activitatea vulcanică, poluarea sau schimbările climatice. Odată cu sosirea verii în emisfera nordică,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.