StiripesurseDiasporaItalia se luptă în continuare cu incendiile de vegetaţie

Italia se luptă în continuare cu incendiile de vegetaţie

Publicat:

Incendiile forestiere violente continuă să provoace daune uriaşe în Italia, iar pompierii sunt suprasolicitaţi în timp ce zeci de focare sunt active în regiunile continentale sudice şi în Sicilia, relatează DPA miercuri, potrivit agerpres.

Peste 300 de incendii forestiere au fost raportate marţi, într-un interval de 12 ore, potrivit autorităţilor.

Citește și: Ani grei de închisoare pentru un canadian acuzat de spionaj în China

Şapte aeronave pentru stingerea incendiilor au fost mobilizate din nou miercuri dimineaţă, monitorizând răspândirea focarelor şi aruncând apă peste flăcări.

În Sicilia, mai multe incendii declanşate recent erau active miercuri dimineaţă în regiunea Parcul Natural Regional Madonie, conform imaginilor video surprinse de departamentul de pompieri.


Regiunea Calabria din sudul Italiei a fost deosebit de afectată de incendii. Pompierii au fost deja mobilizaţi de mii de ori în acest an pentru a combate incendiile din regiune şi, cu toate că numărul acestora îl depăşeşte cu mult pe cel înregistrat în 2020, rămâne redus în comparaţie cu 2017, un an marcat de incendii forestiere deosebit de grave.

În Calabria, flăcările afectează în principal teritoriul Parcului Naţional Aspromonte, înscris de UNESCO pe lista geoparcurilor. Flăcările au închis o cale de acces către o biserică populară printre pelerini în această perioadă a anului, a relatat miercuri agenţia de ştiri ANSA, multe persoane fiind astfel nevoite să se întoarcă din drum.

Marţi, directorul parcului a lansat din nou un apel pentru sporirea asistenţei acordate în lupta împotriva flăcărilor şi a avertizat asupra producerii unei potenţiale catastrofe.

Autorităţile au anunţat miercuri că valul de caniculă care afectează în prezent numeroase regiuni din Italia va continua, temperatura în Sicilia putând trece de 40 de grade Celsius, potrivit prognozelor.

Citeşte şi: Biden NU REGRETĂ ordinul de retragere a trupelor din Afganistan

Seceta şi vântul intens sunt, de asemenea, factori ce contribuie la această situaţie, iar în multe cazuri se presupune că incendiile au fost declanşate în mod deliberat, notează DPA.

Autorităţile din municipalitatea italiană Mesoraca (sud) au evacuat rezidenţii din cauza ameninţării incendiilor forestiere. Flăcările au ajuns în vecinătatea caselor după cum reiese din înregistrarea video dată publicităţii de departamentul de pompieri marţi seară. Mesoraca este situată în regiunea Calabria, între capitala regiunii, Catanzaro, şi oraşul Crotone.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.