StiripesurseDiasporaItalia se pregăteşte să ignore decizia Comisiei Europene privind bugetul pe...

Italia se pregăteşte să ignore decizia Comisiei Europene privind bugetul pe 2019

Publicat:

Guvernul populist italian se pregăteşte de escaladarea disputei cu Comisia Europeană, fiind de aşteptat să refuze modificarea proiectului său de buget pentru anul 2019, care încalcă regulile fiscale europene, transmite marţi dpa, potrivit agerpres.

Guvernul de la Roma nu a dat până acum niciun semnal că va modifica bugetul, care prevede pentru anul viitor un deficit de 2,4% din PIB, faţă de 0,8% cât se angajase executivul precedent.

Citeşte şi: RĂZBOI în Fâşia Gaza! Sute de rachete trase spre Israel, care dă o replică nimicitoare – VIDEO

‘Singura cale să respectăm regulile europene este să adoptăm un buget sinucigaş care ne-ar duce la recesiune’, a declarat luni vicepremierul Luigi Di Maio (foto), liderul Mişcării 5 Stele.

Datoria publică a Italiei depăşeşte 130% din PIB, fiind a doua în zona euro, după cea a Greciei, faţă de pragul recomandat de 60%.


În octombrie, pentru prima dată în istorie, Comisia Europeană a respins proiectul de buget prezentat de guvernul italian, considerându-l o deviere ‘fără precedent’ de la regulile zonei euro şi cerând modificarea lui.

Potrivit unei surse din Ministerul Economiei de la Roma, răspunsul Italiei ar putea conţine o ramură de măslin întinsă Comisiei, sub forma unei revizuiri în scădere a estimărilor privind creşterea PIB.

Aceste estimări au fost considerate prea optimiste de Bruxelles.

Italia va promite de asemenea ‘mecanisme de siguranţă’ care să garanteze că nu va fi depăşită ţinta de deficit de 2,4% din PIB, a indicat aceeaşi sursă.

Săptămâna trecută, Comisia Europeană a previzionat că, fără măsuri de corecţie, deficitul Italiei ar putea ajunge la 2,9% în 2019 şi la 3,1% în 2020.

Citeşte şi: Un tânăr român a ridicat în picioare Parlamentul britanic – VIDEO

Răspunsul Italiei este aşteptat să sosească la Bruxelles puţin înaintea miezului nopţii, după reuniunea coaliţiei de guvernare convocată de prim-ministrul Giuseppe Conte pentru ora 20:00 (19:00 GMT).

Mingea va reveni atunci în terenul Comisiei.

Dacă executivul UE va respinge încă o dată bugetul, va putea iniţia o ‘procedură pentru deficit excesiv’.

Aceasta s-ar putea întâmpla oricând între 21 noiembrie şi 6 decembrie.

Statele membre ale UE ar trebui să aprobe propunerea Comisiei, ceea ce ar însemna că Italiei i se vor stabili termene-limită pentru a-şi corecta conturile publice.

În cazul în care va continua să nu se conformeze, i-ar putea fi aplicate amenzi de până la 0,2% din PIB sau i-ar putea fi tăiate fondurile din programele regionale europene.

Majoritatea statelor UE au fost supuse acestei proceduri într-un moment sau altul, dar situaţia nu a escaladat niciodată până la aplicarea de sancţiuni financiare.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.