StiripesurseExterneIulia Navalnaia spune că Putin nu este președintele legitim al Rusiei

Iulia Navalnaia spune că Putin nu este președintele legitim al Rusiei

Publicat:

Iulia Navalnaia spune că Putin nu este președintele legitim al Rusiei

Iulia Navalnaia, văduva liderului opoziţiei ruse Aleksei Navalnîi, a declarat marţi că Vladimir Putin nu este preşedintele legitim al Rusiei şi că rezultatele oficiale ale alegerilor nu au nicio semnificaţie, făcând în acelaşi timp apel la susţinătorii săi să nu cedeze, relatează Reuters şi AFP.

“Ne-am dovedit nouă înşine şi altora că Putin nu este preşedintele nostru. Nu l-am ales”, a spus Navalnaia despre protestul împotriva lui Putin care a avut loc duminică, în ultima zi a alegerilor prezidenţiale.

Protestul a presupus ca susţinătorii lui Navalnîi să meargă la urne în acelaşi moment, duminică la prânz, şi să voteze cu orice alt candidat în afară de Vladimir Putin.

“Nu cedaţi, Rusia va fi liberă”, le-a transmis ea marţi susţinătorilor, printr-un scurt video postat pe reţelele de socializare, criticând corupţia şi fraudele electorale ale preşedintelui rus.

“Rezultatele sunt lipsite de sens”, a denunţat Iulia Navalnaia, în contextul în care, conform rezultatelor oficiale, Putin a primit aproximativ 87% din voturi.


“Aveţi răbdare şi mergeţi înainte”, le-a mai spus ea susţinătorilor. “Alegerile s-au terminat, dar nimic nu s-a terminat. Dimpotrivă, trebuie să rămânem uniţi şi să muncim mai mult ca oricând pentru a schimba regimul”, a adăugat ea.

Opoziţia rusă a fost decimată în ultimii ani de represiune, care a culminat în februarie cu moartea în închisoare a lui Aleksei Navalnîi, care timp de peste un deceniu a fost principalul critic al lui Putin.

Navalnaia, care acuză autorităţile că i-au ucis soţul, a declarat că mişcarea sa va lupta “pentru ca nimeni din lume să nu-l recunoască pe Putin ca preşedinte legitim, pentru ca nimeni să nu stea cu el la masa negocierilor”.

Miniştrii de externe din Uniunea Europeană au convenit luni să impună sancţiuni unor persoane şi organizaţii responsabile de moartea opozantului rus Aleksei Navalnîi.

Potrivit şefului diplomaţiei europene, Josep Borrell, este vorba de circa “30 de persoane şi entităţi”, care nu au fost menţionate.

Aleksei Navalnîi a murit pe 16 februarie în închisoare, din cauze naturale, conform autorităţilor ruse. În schimb, Iulia Navalnaia l-a acuzat pe liderul de la Kremlin pentru moartea soţului ei, iar o serie de lideri occidentali au afirmat că Putin şi statul rus sunt în cele din urmă responsabili pentru decesul acestuia.

Kremlinul a declarat luni că Iulia Navalnaia, care a plecat în exil în străinătate după arestarea soţului ei, a pierdut legăturile cu Rusia, potrivit EFE.

“Există mulţi oameni care trăiesc (în străinătate) şi care s-au deconectat deja complet de patria lor”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, la briefingul său zilnic de presă telefonic.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Atac armat la un bal de absolvire în California. Un adolescent – ucis

Un bărbat înarmat a deschis focul miercuri la ceremonia de absolvire de la un liceu din California, omorând un adolescent și rănind alți trei,...

CUC s-a reunit în ședință

Membrii Comisiei Unificate de Control (CUC) au desfășurat în orașul  Bender o ședință, în cadrul căreia au aprobat decizia de numire a doi observatori...

BERD acordă finanțare suplimentară pentru reabilitarea drumului Chișinău–Leușeni și a centurii orașului Chișinău

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) acordă Republicii Moldova un împrumut suplimentar de 150 de milioane de euro pentru reabilitarea drumului Chișinău–Leușeni și...

Zeci de moldoveni au căzut pradă escrocilor în doar 24 de ore. Prejudiciul este de milioane

În ultimele 24 de ore, Poliția a înregistrat 25 de cazuri de fraudă telefonică, cu un prejudiciu total de peste 2 milioane de lei,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.