StiripesurseȘtirile zileiJair Bolsonaro a apărut fără mască la un raliu de motociclete...

Jair Bolsonaro a apărut fără mască la un raliu de motociclete – VIDEO

Publicat:

Şeful statului brazilian Jair Bolsonaro a condus fără mască la un raliu de motociclete organizat duminică în capitala ţării Brasilia, pe fondul unor critici severe referitoare la modul în care a gestionat pandemia de coronavirus, relatează luni DPA şi France 24, potrivit agerpres.

Sute de simpatizanţi ai săi i s-au alăturat în timpul raliului pe străzile capitalei şi în împrejurimi, dintre care cei mai mulţi nu purtau măşti de protecţie facială, potrivit presei locale.

Citeşte şi: A treia doză de vaccin are efecte secundare similare cu cea de-a doua

Flancat de gărzile sale de corp, Bolsonaro s-a aflat în fruntea manifestaţiei sutelor de motociclişti, de la Palatul prezidenţial până în centrul oraşului, pentru un raliu de o oră pentru a marca Ziua Mamei.


“Am avut o problemă foarte gravă anul trecut, ceva la care nimeni nu se aştepta: pandemia. Dar, puţin câte puţin, noi învingem”, le-a spus susţinătorilor săi liderul de extremă dreaptă.

“Vă asigur în calitate de comandant suprem al armatei, armata mea nu va fi scoasă niciodată pe străzi pentru a vă ţine izolaţi în casele voastre”, a declarat Bolsonaro.

La încheierea raliului, Bolsonaro, un critic acerb al restricţiilor împotriva COVID-19, s-a fotografiat şi a dat mâna cu susţinători ai săi, fără respectarea restricţiilor anti-COVID.

Evenimentul intervine după ce Bolsonaro organizase o întrunire la Florianopolis, un oraş în sudul ţării, sâmbătă, cu mii de participanţi, dintre care mulţi de asemenea nu purtau mască.

Bolsonaro a fost amendat anterior pentru că nu a purtat mască în două state braziliene, după un mare raliu de motociclete la Sao Paulo în iunie şi la un eveniment în statul Maranhao în luna mai. Ambele state sunt conduse de adversari ai lui Bolsonaro.

Preşedintele populist de dreapta al Braziliei, care s-a îmbolnăvit şi vindecat de COVID-19 anul trecut, a minimalizat gravitatea virusului de la începutul pandemiei şi s-a pronunţat în repetate rânduri împotriva utilizării măştii şi a altor măsuri restrictive pentru limitarea propagării coronavirusului.

Cea mai înaltă autoritate electorală a ţării şi cea mai înaltă instanţă judiciară au lansat recent investigaţii asupra lui Bolsonaro după ce a pus la îndoială în mod repetat credibilitatea sistemului electoral al Braziliei.

Citeşte şi: Incendiile din Turcia ameninţă o electrocentrală

Într-un discurs la Florianopolis, după mitingul de sâmbătă, el s-a pronunţat din nou ca în locul votului electronic să fie utilizate buletine tipărite pe hârtie pentru a asigura alegeri “mai curate”, conform presei locale.

Alegeri prezidenţiale şi parlamentare sunt prevăzute să aibă loc în octombrie 2022 în Brazilia.

Brazilia este una dintre cele mai afectate ţări din lume de pandemie, cu 420.000 de decese, potrivit France 24. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Băutura pe care un chirurg cardiac o numește ‘moartea lichidă’ – nu e alcoolul

Băuturile răcoritoare sunt „moartea lichidă" și nu ar trebui consumate niciodată. Este verdictul unui chirurg cardiac cu triplă certificare, care a publicat lista lucrurilor...

Un bărbat care a mers la sală a adormit în timpul încălzirii.El a fost trezit după șapte ore de somn

Un bărbat care a mers la sală pentru a face mișcare a adormit în timpul încălzirii. El nu a fost deranjat de ceilalți clienți...

Reprezentanții profesorilor cer interzicerea IA în școlile elementare

Reprezentanții profesorilor cer interzicerea inteligenței artificiale în școlile elementare americane. Reuniți în al doilea cel mai mare sindicat din SUA, sindicaliștii au lansat o...

Au ajuns să poarte măști de gaz din cauza vecinei. Acum cer despăgubiri de 200.000 de dolari

Un cuplu din Portland, Oregon, și-a dat vecina în judecată pentru mai mult de 200.000 de dolari. Motivul: mirosul toxic provenit dintr-o căsuță mobilă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.