StiripesurseȘtirile zileiJanet Yellen: Sistemul bancar american se stabilizează

Janet Yellen: Sistemul bancar american se stabilizează

Publicat:

Sistemul bancar american se stabilizează, în urma acţiunilor decisive ale autorităţilor de reglementare, dar ar putea fi necesare noi măsuri pentru protejarea depozitelor bancare, dacă instituţiile mai mici sunt afectate de retrageri de depozite, care ar putea spori contagiunea, reiese dintr-un discurs al secretarului Trezoreriei SUA, Janet Yellen, la conferinţa Asociaţiei bancherilor americani, transmite Reuters, potrivit agerpres.  

Deciziile Guvernului de a proteja depozitele care nu sunt asigurate la două bănci care au dat faliment şi crearea unei noi facilităţi de lichiditate a Rezervei Federale a SUA (Fed) au arătat “angajamentul de lua măsurile necesare pentru a asigura siguranţa depozitelor care care au făcut economii şi a sistemului bancar”, a declarat Yellen.

Citește și : BoJo recunoaşte că a indus în eroare Parlamentul britanic, dar precizează că a fost ‘cu bună credinţă’

La câteva zile după ce Fondul de garantare a depozitelor bancare din SUA (FDIC) a închis Silicon Valley Bank şi Signature Bank, Yellen a apreciat că “acţiunile decisive şi în forţă au întărit încrederea opiniei publice în sistemul bancar american şi în protejarea economiei ţării.

“Măsurile luate nu s-au concentrat pe sprijinirea anumitor bănci sau clase de bănci. Intervenţia noastră a fost necesară pentru a proteja în ansamblu sistemul bancar american. Şi acţiuni similare ar putea fi necesare dacă instituţiile mai mici sunt afectate de retrageri de depozite, care ar spori riscul de contagiune”, a declarat secretarul Trezoreriei SUA. Oficialul susţine că deciziile FDIC, Trezoreriei şi Rezervei Federale a SUA au redus riscul unor alte falimente bancare.


Citește și : Premierul Japoniei a vizitat oraşul-martir Bucea din Ucraina

Decizia marilor bănci de a depozita 30 de miliarde de dolari în First Republic Bank “reprezintă un vot de încredere în sistemul nostru bancar”, a adăugat Yellen. Oficialul consideră că este importantă menţinerea unui sistem bancar “dinamic şi divers” pentru a sprijini economia americană, băncile mari, mijlocii şi mici având rolul de a sprijini persoanele fizice şi juridice şi de a spori concurenţa pe segmentul serviciilor financiare.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Naționala U-18 de baschet a debutat cu o victorie la Campionatul European

Naționala masculină de baschet U-18 a Republicii Moldova a învins reprezentativa Maltei cu scorul de 75-68, în primul meci din faza grupelor Campionatului European,...

Cod Galben de ploi şi descărcări electrice

Meteorologii anunță prelungirea Codului galben de instabilitate atmosferică pentru data de 22 iulie, în intervalul orar 12:00–23:00. Avertizarea precedentă a fost lansată începând cu...

Vasile Tofan primeşte felicitări de la Bucureşti şi Kiev

Noul prim-ministru al Republicii Moldova, Vasile Tofan, a fost felicitat de premierul Ucrainei, Serhii Korețki, și de premierul interimar al României, Ilie Bolojan, cu...

Pericol major de incendii: IGSU cere populației maximă prudență

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) avertizează că, potrivit prognozelor Instituției Publice „Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu”, pentru ziua de 22...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.