StiripesurseȘtirile zileiJaponia: Prinţesa Ayako se va căsători cu un "om de rând"

Japonia: Prinţesa Ayako se va căsători cu un “om de rând”

Publicat:

Prinţesa Ayako devine a doua membră a familiei imperiale a Japoniei care anunţă că se va căsători cu un bărbat care nu este de viţă nobilă, ceea ce o va face să renunţe la statutul ei regal, scrie CNN, potrivit news.ro .

Reprezentanţii oficiali ai casei imperiale au anunţat marţi că a treia şi cea mai tânără fiică a răposatului Prinţ Takamodo, văr al împăratului Akihito, se va căsători cu Kei Moriya, în vârstă de 32 de ani, angajat al firmei de transport naval NYK Line.

Citește și : Un summit între Grupul de la Vişegrad şi Franţa va avea loc joi la Bruxelles

Cei doi s-au întâlnit în urmă cu un an şi se vor logodi pe 12 august, nunta urmând să aibă loc la Tokyo, pe 29 octombrie.

Prinţesa Ayako, care are o diplomă de master în asistenţă socială, i-a fost prezentată lui Moriya de mama sa, prinţesa Takamodo, în decembrie trecut, potrivit casei imperiale.


Prinţesa Takamodo i-a cunoscut pe părinţii lui Kei la un ONG local unde lucra şi a prezentat-o pe fiica ei în speranţa că va fi inspirată de activităţile dedicate bunăstării globale. Perechea a descoperit însă că aveau mai multe în comun decât acest domeniu cum ar fi schiatul, cărţile şi călătoriile.

Potrivit legii imperiale japoneze, prinţesa va trebui să renunţe la rangul său odată ce va schimba jurămintele cu Moriya. Ea va primi o rentă de aproape un milion de dolari.

Ayako nu este prima prinţesă din generaţia ei care urmează să părăsească familia regală. În luna mai 2017, a doua sa verişoară şi cel mai mare copil al împăratului, prinţesa Mako, a anunţat că se căsătoreşte cu Kei Komoro. Cuplul a amânat căsătoria pentru februarie anul acesta, considerând că nu sunt încă pregătiţi pentru acest pas.

Citește și : ONU va prezenta Uniunii Europene un plan pentru „platforme regionale de debarcare” a imigranților

Ayako nu este direct descendentă a împăratului Akihito, care plănuieşte să abdice în 2019, aşa că nu beneficiază de aceeaşi atenţie ca prinţesa Mako. Logodna ei va ridica întrebări cu privire la viitorul moştenitorilor celei mai vechi case imperiale.

În ciuda dezbaterii privind permiterea femeilor să acceadă la tron, naşterea prinţului Hisahito în 2006, primul băiat născut în familia imperială născut în 40 de ani, a încheiat orice discuţie.

Dacă prinţesele Mako şi Ayako se căsătoresc amândouă cu oameni obişnuiţi, numărul membrilor familiei imperiale va scădea la 17, ceea ce va spori responsabilităţile celor rămaşi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Zeci de străini nu au fost lăsați să intre în țară

În ultimele 24 de ore, pe sensul de intrare în Republica Moldova s-a aplicat refuzul de autorizare a trecerii frontierei de stat pentru 31...

Premierul Munteanu: „Moldova devine parte a economiei europene”

Republica Moldova va beneficia de investiții de peste 1 miliard de euro din partea companiilor private, inclusiv din UE, și a instituțiilor financiare internaționale. Citește...

Marta Kos la Chișinău: „Voi ați lucrat la propriul viitor și acest lucru va fi răsplătit”

Comisara europeană pentru extindere  Marta Kos, a declarat la Chișinău, în deschiderea conferinței investitorilor europeni, că deschiderea oficială a negocierilor pe cel mai important...

Maia Sandu, mesaj pentru investitorii europeni: „Când investiți în Moldova, investiți într-o țară al cărei viitor este ancorat în Europa”

Președinta Maia Sandu a deschis astăzi conferința de investiții Uniunea Europeană–Republica Moldova, alături de Comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos, și Prim-ministrul Alexandru Munteanu....

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.