StiripesurseȘtirile zileiJaponia trebuie să recunoască suveranitatea Rusiei asupra părții de sud a...

Japonia trebuie să recunoască suveranitatea Rusiei asupra părții de sud a Insulelor Kurile (Lavrov)

Publicat:

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat sâmbătă că Japonia ar trebui să recunoască suveranitatea Rusiei asupra părții de sud a Insulelor Kurile pentru ca cele două țări să poată semna un tratat de pace, informează agenția rusă de presă TASS, potrivit mediafax.

Declarația lui Lavrov vine ca răspuns la un comentariu făcut de șeful Secretariatului Guvernului Japoniei, Yoshihide Suga, potrivit căruia Guvernul japonez va continua negocierile cu Rusia în legătură cu semnarea unui tratat de pace, însă doar după rezolvarea disputei teritoriale privind patru dintre Insulele Kurile, revendicate de Japonia.

Citește și : Atac cu mașină-capcană în nordul Siriei. Cel puţin zece morți și 25 de răniți

„Cu tot respectul pentru șeful Secretariatului Guvernului, noi ne ghidăm, totuși, după acordurile la nivel înalt, între președintele rus și premierul japonez. Au fost de acord să continuăm să discutăm problemele care au rămas, pornind de la declarația din 1956, care stipulează clar că întâi este necesară recunoașterea integrității și suveranității Rusiei asupra tuturor teritoriilor noastre, inclusiv asupra acelor teritorii (Insulele Kurile n.r.), deci recunoașterea rezultatelor celui de-al Doilea Război Mondial, iar apoi vom discuta orice altceva”, a spus Lavrov.

Rusia și Japonia discută despre semnarea unui tratat de pace încă de la jumătatea secolului al XX-lea. Cel mai mare impediment îl reprezintă, insă, statutul părții de sud a Insulelor Kurile, mai exact al insulelor Iturup, Kunashir, Shikotan și Habomai, care se află de facto sub controlul Rusiei.


Citește și : Mike Pence, vizită-surpriză în Irak

La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, Insulele Kurile au devenit parte a Uniunii Sovietice, însă Japonia revendică în continuare cele patru insule. Ministerul rus de Externe a informat de mai multe ori că suveranitatea Rusiei asupra respectivelor insule nu poate fi pusă la îndoială. În 1956 URSS, și Japonia au semnat o declarație comună privind încheierea stării de război, însă până în prezent nu a fost semnat niciun tratat de pace.

Citeşte şi:  Incendiul de pe Calea Orheiului a fost lichidat

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Copiii din Hâncești beneficiază de servicii stomatologice gratuite

Echipele mobile de medici specialiști vor oferi în această săptămână consultații stomatologice gratuite copiilor din raionul Hâncești, informează Moldpres.Potrivit Companiei Naționale de Asigurări în...

‘Interesul poartă fesul’: Maia Sandu vorbeşte din nou despre UNIREA cu România

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, consideră că reunificarea statului cu România ar permite Chișinăului să adere mai repede la Uniunea Europeană. „Acest lucru ne-ar...

Guvernul Munteanu reacţionează la amenințările fermierilor

Guvernul a venit cu un răspuns fermierilor, care amenințau cu proteste în cazul în care nu vor primi ajutor financiar pentru carburanți.Potrivit serviciului de...

Maia Sandu are un nou consilier prezidențial

Președintele R. Moldova, Maia Sandu, are un nou consilier. Este vorba despre Ion Mocanu, numit în funcția de consilier prezidențial pentru relațiile cu cultele...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.