StiripesurseExterneJD Vance s-a întâlnit cu şefa Comisiei Europene şi premierul Italiei,...

JD Vance s-a întâlnit cu şefa Comisiei Europene şi premierul Italiei, sperând într-un nou impuls pentru negocierile comerciale transatlantice

Publicat:

Vicepreşedintele american JD Vance s-a întâlnit duminică la Roma cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi cu premierul italian Giorgia Meloni, exprimându-şi speranţa că discuţiile vor contribui la relansarea negocierilor comerciale dintre Statele Unite şi Uniunea Europeană, transmite Reuters.

”Europa este un aliat important al Statelor Unite… dar, desigur, avem unele divergenţe, aşa cum se întâmplă între prieteni, în special în chestiuni precum comerţul,” a declarat Vance în cadrul unei declaraţii comune alături de von der Leyen şi Meloni, după ce toţi trei participaseră la slujba de inaugurare a Papei Leo al XIV-lea, potrivit stiripesurse.

Citește și: Tiraspolul încurajează producerea energiei verzi. Igor Boțan: Criza energetică a forțat schimbarea de atitudine

”Cred că vom avea o conversaţie excelentă şi sper ca aceasta să fie începutul unor negocieri comerciale pe termen lung şi al unor avantaje economice de durată pentru ambele părţi,” a adăugat el.

Administraţia Trump a impus anterior tarife de 25% asupra importurilor de oţel, aluminiu şi automobile, precum şi un tarif de bază de 10% pentru majoritatea ţărilor. În cazul UE, tarifele combinate pot ajunge la 20%, dacă negocierile din pauza de 90 de zile nu dau rezultate.


Von der Leyen a subliniat că relaţia comercială dintre SUA şi Uniunea Europeană este cea mai mare din lume, având o valoare anuală de peste 1.500 de miliarde de dolari. Ea a precizat că ambele părţi au făcut schimb de documente de negociere care detaliază domeniile prioritare pentru viitoarele discuţii.

”Este important că, acum că am făcut schimb de documente, experţii noştri să aprofundeze şi să discute detaliile. Toată lumea ştie că diavolul se ascunde în detalii, dar ceea ce ne uneşte este dorinţa de a obţine un acord bun pentru ambele părţi,” a spus şefa Comisiei Europene.

Citește și: Haosul promovat de Trump atrage recesiune globală și riscuri de creștere a inflației

Von der Leyen nu a avut până acum o întâlnire oficială cu preşedintele Donald Trump de la revenirea acestuia la Casa Albă în ianuarie, având doar un schimb scurt de replici la funeraliile Papei Francisc luna trecută.

Pe lângă subiectele comerciale, von der Leyen a declarat că doreşte să discute cu Vance şi despre sprijinul pentru Ucraina şi cheltuielile europene în domeniul apărării.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Fenomenul enigmatic care poate fi observat pe cer doar vara, după apusul soarelui

Nefiind semnalate observații înainte de 1885, norii noctilucenți au fost asociați cu activitatea vulcanică, poluarea sau schimbările climatice. Odată cu sosirea verii în emisfera nordică,...

Dua Lipa și Callum Turner s-au căsătorit la Londra

Cântăreața Dua Lipa și actorul Callum Turner s-au căsătorit  la Londra, potrivit publicațiilor britanice The Sun și Daily Mail. Presa din Marea Britanie scrie...

5 iunie: Ziua mondială a mediului înconjurător (ONU)

În fiecare an, la 5 iunie este marcată Ziua mondială a mediului înconjurător, sub coordonarea Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP). Este celebrată de...

Evenimentele Zilei de 5 iunie în Istorie

5 iunie este a 156-a zi a calendarului gregorian și ziua a 157-a în anii bisecți. Sărbătorile zilei de 5 iunie (BOR) Sf. Sfințit Mc. Dorotei,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.