StiripesurseDiasporaJean Castex vrea ca purtatul măştii să devină obligatoriu în exterior...

Jean Castex vrea ca purtatul măştii să devină obligatoriu în exterior la Paris

Publicat:

Premierul francez Jean Castex a anunţat joi că a cerut poliţiei să lucreze la un decret prin care purtatul măştii să devină obligatoriu în exterior peste tot în Paris şi în suburbii, relatează DPA , potrivit agerpres.

Măsura pare “urgentă”, a spus Castex într-o conferinţă de presă în care a detaliat deciziile guvernului pentru combaterea coronavirusului în contextul în care oamenii revin din concedii şi se redeschid şcolile.

Citește și : Barnier: Trebuie să avem un acord post-Brexit până în jurul datei de 31 octombrie

Măştile sunt deja obligatorii în exterior peste tot în al doilea oraş din Franţa, Marsilia.

Cu toate acestea, unii experţi pun la îndoială utilitatea măsurii, în contextul în care se consideră în general că virusul se transmite în principal în spaţii închise.


Premierul a mai spus că măştile vor fi de asemenea obligatorii în toate spaţiile de lucru unde este prezentă mai mult de o persoană, deşi el şi-a scos masca pentru a vorbi în conferinţa de presă.

Castex a mai atras atenţia că Franţa, care a fost lovită puternic de virus la începutul anului şi a înregistrat peste 30.000 de decese, se confruntă cu o înmulţire clară a infecţiilor.

Rata estimată de infecţie la 100.000 de persoane a crescut de patru ori în ultima lună şi a ajuns la 39, a spus el, deşi este încă mult sub cele 1.000 de cazuri la 100.000 de locuitori de la perioada de vârf a epidemiei.

Testele relevă acum o medie de circa 3.000 de cazuri pe zi, comparativ cu 1.000 de cazuri pe zi la sfârşitul lunii mai, când se încheiaseră 55 de zile de carantină strictă, a precizat premierul francez.

Creşterea nu poate fi explicată doar prin înmulţirea testelor, a adăugat el.

Citește și : Comisarul european pentru comerţ, Phil Hogan, a demisionat pe fondul scandalului COVID-19

Majoritatea infectărilor înregistrate în ultima perioadă se înregistrau printre tineri, ceea ce explica nivelul relativ scăzut de spitalizări, dar care acum cresc “încet, dar sigur”, a atras atenţia Castex.

În aceeaşi conferinţă de presă, potrivit Reuters, premierul a mai spus că ministrul Sănătăţii, Olivier Veran, va începe să susţină informări de presă săptămânale în legătură cu situaţia privind COVID-19 din ţară.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.