StiripesurseDiasporaJens Stoltenberg, propus la Nobelul pentru Pace de un deputat norvegian

Jens Stoltenberg, propus la Nobelul pentru Pace de un deputat norvegian

Publicat:

Un deputat norvegian a anunţat vineri că a propus candidatura şefului NATO, compatriotul său Jens Stoltenberg, la Premiul Nobel pentru Pace 2023, evidenţiind rolul său în faţa Rusiei în războiul din Ucraina, relatează AFP, potrivit agerpres

“Stoltenberg merită premiul pentru rolul său exemplar în calitate de secretar general al NATO într-o perioadă dificilă pentru Alianţă: ofensiva brutală şi neprovocată împotriva unei ţări vecine paşnice”, a scris pe pagina sa de Facebook Christian Tybring-Gjedde, reprezentant al dreptei populiste anti-imigraţie în Parlament.

Citește și : Medvedev ameninţă NATO cu noile rachete Zircon

Fost premier laburist al Norvegiei, şeful NATO “a înţeles din primele momente gravitatea şi semnificaţia agresiunii ruse pentru toate ţările care îşi bazează guvernarea pe democraţie şi libertăţi”, a adăugat el.

Zeci de mii de persoane (parlamentari şi miniştri din toate ţările, foşti laureaţi, unii profesori universitari etc.) pot să înainteze o candidatură la Premiul Nobel pentru Pace.


Data-limită pentru depunerea candidaturilor este 31 ianuarie, dar apoi cei cinci membri ai Comitetului Nobel vor avea posibilitatea să completeze lista cu propriile propuneri la prima lor reuniune.

Anul trecut, Tybring-Gjedde a propus candidatura preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski.

În cele din urmă, premiul a fost obţinut de activistul belarus închis Ales Bialiaţki, al cărui proces tocmai s-a deschis la Minsk, ONG-ul rus Memorial, a cărui disoluţie a fost ordonată de justiţia rusă, şi Centrul Ucrainean pentru Libertăţi Civile, pe fundalul războiului.

În 2021, Tybring-Gjedde a înaintat candidatura preşedintelui american Donald Trump la Premiul Nobel pentru Pace.

Lista cu candidaturile este în general ţinută secretă, însă cei care fac propunerile pot anunţa public identitatea celor pe care îi nominalizează.

Citește și : Presa britanică îl pune la zid pe prinţul Harry: ‘Ţi-ai vândut sufletul!’

Preşedintele Senatului din Pakistan a anunţat, de exemplu, că l-a nominalizat pe şeful statului turc Recep Tayyip Erdogan pentru eforturile sale de pace “înaintea şi în timpul războiului dintre Rusia şi Ucraina”.

Premiul Nobel pentru Pace va fi acordat la începutul lunii octombrie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.