StiripesurseȘtirile zileiJoe Biden a trimis Senatului protocolul de aderare a Finlandei şi...

Joe Biden a trimis Senatului protocolul de aderare a Finlandei şi Suediei la NATO

Publicat:

Preşedintele american Joe Biden a trimis luni Senatului spre semnare protocolul de aderare a Finlandei şi Suediei la NATO, făcând astfel un pas decisiv în direcţia ratificării de către SUA a procesului de integrare a celor două ţări nordice la Alianţa Nord-Atlantică, transmite EFE, potrivit agerpres.

”Vor fi contributori neţi la alianţă, atât din punct de vedere al capacităţilor, cât şi al resurselor, şi împărtăşesc împreună cu Statele Unite valori de importanţă critică. Aderarea va ajuta la promovarea priorităţilor Statelor Unite în cadrul NATO”, a apreciat preşedintele SUA în scrisoarea pe care a adresat-o Senatului.

Citeşte şi: Casa Albă spune că Iranul va ajuta Rusia cu drone militare – Black News

Liderii NATO au decis la summitul lor de la Madrid, de la sfârşitul lunii iunie, să înceapă procesul de aderare a Suediei şi Finlandei la alianţă. Cele două ţări, care au statut de observatori, vor deveni membre cu drepturi depline după ce parlamentele tuturor celor 30 de state ale alianţei vor ratifica protocoalele de aderare.

Procesul de ratificare variază de la ţară la ţară. În cazul SUA, este nevoie de aprobarea a două treimi din membrii Senatului.


Citeşte şi: Ambasadorul Canadei la Kiev convocat în urma transferului ‘inacceptabil’ al turbinelor – Black News

”Cer Senatului să continue să lucreze cu administraţia mea pentru o Europă puternică şi liberă, dându-şi consimţământul şi ratificând protocoalele. Dată fiind actuala conjunctură globală, invităm toţi aliaţii să realizeze rapid procesele de ratificare”, a insistat Biden.

Suedia şi Finlanda, îngrijorate de invazia rusă din Ucraina, au depus la 18 mai cereri de aderare la alianţă, la sediul organizaţiei, din Bruxelles, cu prilejul unei reuniuni a ambasadorilor celor două state cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Guvernul Tofan NU va majora vârsta de pensionare

Vârsta de pensionare în Republica Moldova nu va fi majorată în următorii ani. Asigurarea vine din partea prim-ministrului Vasile Tofan, care a subliniat că...

„Șansa” lui Șor va fi dizolvată

Partidul „Șansă”, afiliat condamnatului fugar Ilan Șor, ar urma să fie dizolvat. O hotărâre în acest sens a fost pronunțată de magistrații Curții de...

Sute de cartușe din cel de-al Doilea Război Mondial au fost descoperite pe un șantier din Anenii Noi

Peste 500 de cartușe din perioada celui de-al Doilea Război Mondial au fost descoperite în satul Șerpeni, raionul Anenii Noi. Munițiile au fost găsite...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.