StiripesurseDiasporaJosep Borrell: Un acord asupra programului nuclear iranian este încă posibil

Josep Borrell: Un acord asupra programului nuclear iranian este încă posibil

Publicat:

Teheranul şi marile puteri ale lumii încă pot ajunge la o înţelegere pentru a reanima acordul din 2015 asupra programului nuclear iranian, după victoria unui ultraconservator în alegerile prezidenţiale care au avut loc în Iran, însă timpul presează, a declarat duminică şeful diplomaţiei europene Josep Borrell, informează Reuters, potrivit agerpres.  

Potrivit lui Borrell, o înţelegere este “foarte aproape” şi aceasta ar putea face Orientul Mijlociu mai sigur şi aduce uşurare milioanelor de iranieni afectaţi de sancţiunile petroliere şi financiare reimpuse de SUA când acestea s-au retras din acord, cu trei ani în urmă.

Citește și : Putin încearcă să ofere partidului la putere în Rusia un impuls preelectoral

“În aceste negocieri, suntem în criză de timp”, a atenţionat Borrell în faţa unor jurnalişti la Beirut. “Am investit mult capital politic… şi sper că rezultatul alegerilor nu vor deveni ultimul obstacol care să zădărnicească procesul de negociere. Din câte ştiu eu, nu va fi cazul”, a declarat Borrell.

Iranul şi cele cinci mari puteri care sunt parte la acordul nuclear din 2015 (Germania, China, Franţa, Marea Britanie şi Rusia) organizează duminică la Viena o reuniune plenară, prima după alegerea ultraconservatorului Ebrahim Rais al-Sadati ca preşedinte al Republicii Islamice.


Citește și : SUA donează 2,5 milioane de doze de vaccin Taiwanului

Negocierile, care au început în aprilie, implică în mod indirect Statele Unite, cu scopul de a determina Washingtonul să revină la acord, pe care l-a abandonat în 2018, iar Teheranul să revină la respectarea deplină a acestuia.

După decizia lui Donald Trump de a părăsi acordul şi de a impune sancţiuni, Iranul a început să abandoneze constrângerile impuse producţiei sale de material nuclear

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.