
Tomasz Szmydt, a Polish judge who requested political asylum in Belarus, shows his ID document during a press conference at the BelTA news agency in Minsk, Belarus May 6, 2024. BelTA/Maxim Guchek/Handout via REUTERS ATTENTION EDITORS - THIS IMAGE WAS PROVIDED BY A THIRD PARTY. NO RESALES. NO ARCHIVES. MANDATORY CREDIT.
Judecătorul polonez care a cerut azil în Belarus, provocând stupoare în Polonia şi deschiderea unei anchete, va putea să răspundă în faţa instanţei la acuzaţiile de spionaj, după ce un tribunal polonez i-a ridicat imunitatea, relatează vineri Reuters, potrivit stiripesurse.ro.
Judecător în cadrul Curţii Administrative Regionale de la Varşovia, Tomasz Szmydt a cerut luni azil în Belarusul vecin, ţară aliată cu Rusia şi aflată în relaţii tensionate cu Polonia. Magistratul a declarat că se teme că va fi urmărit penal în Polonia într-o “afacere de spionaj înscenată”.
Citeşte şi: Doi poliţişti împuşcaţi de un bărbat într-un comisariat din Paris – Stiripesurse.md
În urma acestei decizii, Parchetul din Varşovia a deschis o anchetă pentru spionaj, iar serviciile secrete au afirmat că au demarat un control “pentru a verifica amploarea informaţiilor clasificate la care a avut acces judecătorul”.
”Curtea administrativă supremă – curte disciplinară de primă instanţă – a adoptat o rezoluţie care va permite ca judecătorul Szmydt să fie tras la răspundere din punct de vedere penal, a autorizat detenţia sa şi arestul preventiv şi l-a suspendat pe judecătorul respectiv din funcţiile sale oficiale”, a declarat purtătorul de cuvânt Sylwester Marciniak pentru agenţia de presă poloneză PAP.
Ministrul justiţiei polonez Adam Bodnar declarase că ridicarea imunităţii lui Tomasz Szmydt va permite emiterea unui mandat de arestare şi a unei notificări către Interpol, dar a precizat că autorităţile poloneze nu îl vor putea aresta pe Szmydt în Belarus.
Tomasz Szmydt a respins acuzaţia de spionaj, afirmând că nu a încălcat vreo lege poloneză sau europeană.
Pe de altă parte, preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a declarat pentru agenţia de presă BelTA că va lua în considerare cererea de azil formulată de Szmydt.
Lukaşenko a precizat că i-a pus la dispoziţie gărzi de corp lui Szmydt.