StiripesurseDiasporaJulian Assange este propus la premiul Nobel pentru Pace

Julian Assange este propus la premiul Nobel pentru Pace

Publicat:

Şeful stângii radicale din Franţa, Jean-Luc Melenchon, a cerut joi ca premiul Nobel pentru Pace să-i fie atribuit fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, care – potrivit lui – este un “erou al libertăţii”, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Am decis să-l propun pe jurnalistul Julian Assange pentru premiul Nobel pentru Pace, în virtutea calităţii mele de parlamentar”, scrie într-un comunicat candidatul la alegerile prezidenţiale din 2022 din Franţa.

Citeşte şi: Bernie Sanders a făcut o avere cu poza de la Capitoliu

“Julian Assange este un erou al libertăţii. Iniţiativa Wikileaks a permis să devină cunoscute crime de război şi atingeri grave la adresa drepturilor omului. Este corect ca popoarele lumii să-i exprime recunoştinţa”, a adăugat Jean-Luc Melenchon, preşedinte al grupului deputaţilor Franţa nesupusă (France insoumise).

La începutul lunii ianuarie, justiţia britanică, care refuzase extrădarea australianului Julian Assange, a decis să-l menţină în detenţie pe fondatorul Wikileaks în aşteptarea examinării recursului formulat de SUA, care vor să-l judece pentru distribuire masivă de documente confidenţiale.


Australianul a fost arestat de poliţia britanică în aprilie 2019, după ce a stat şapte ani în Ambasada Ecuadorului din Londra, unde se refugiase când fusese eliberat pe cauţiune. El se temea de o extrădare spre SUA sau Suedia, unde era urmărit penal pentru un viol, proces la care s-a renunţat între timp.

Assange, susţinut de numeroase organizaţii de apărare a libertăţii presei, riscă în SUA o condamnare la 175 de ani de închisoare pentru că a difuzat, începând din 2010, peste 700.000 de documente clasificate despre activităţile militare şi diplomatice americane, în special în Irak şi Afganistan.

Potrivit lui Melenchon, “mai mult ca oricând, Julian Assange are nevoie de protecţia popoarelor lumii. Acordarea premiului Nobel pentru Pace i-ar permite-o”.

Citeşte şi: Slovacia a testat pentru covid mai mult de jumătate din populaţie într-o campanie fulger

Şeful partidului Franţa nesupusă, care cere Parisului să-i acorde azil politic australianului de 49 de ani, solicită sprijinul “tuturor parlamentarilor francezi”: “Julian Assange a servit Franţa, în special dezvăluind spionarea a trei preşedinţi ai Republicii de către SUA”.

Wikileaks, fondat în 2006 de Assange, pe o tehnologie de criptare, permite postarea online a unor documente compromiţătoare fără a fi identificat. Acest ONG a devenit cunoscut publicului larg în 2009 odată cu publicarea a sute de mii de cablograme trimise în SUA după 11 septembrie 2001.

Site-ul a dezvăluit de asemenea cazuri de spionare a aliaţilor de către Statele Unite (preşedinţi francezi, cancelarul german …), aminteşte AFP. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.