StiripesurseDiasporaJulian Assange face obiectul unei persecuţii politice din partea SUA (avocat)

Julian Assange face obiectul unei persecuţii politice din partea SUA (avocat)

Publicat:

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, face obiectul unei ”persecuţii politice” din partea SUA, a afirmat joi unul dintre avocaţii săi, Baltasar Garzon, care l-a acuzat de declaraţii mincinoase pe preşedintele ecuadorian Lenin Moreno, transmite AFP, potrivit Agerpres.

”Ameninţarea contra lui Julian Assange din motive politice şi persecuţia din partea Statelor Unite sunt mai vii ca niciodată”, a spus avocatul spaniol într-o conferinţă de presă la Madrid, unde Garzon s-a prezentat drept ”coordonatorul apărării lui Julian Assange începând din iulie 2012”.

Citește și : Moscova critică modul în care Assange a fost arestat la Londra

”Aceasta este o evidentă persecuţie politică care a debutat exact odată cu publicarea masivă de către WikiLeaks în 2010 a telegramelor diplomatice şi a unor informaţii foarte grave”, a declarat Baltasar Garzon. El a evocat informaţii referitoare la încălcări ale drepturilor omului, cazuri de corupţie şi grave infracţiuni în timpul războiului din Irak.

Fondatorul WikiLeaks a fost arestat de poliţia britanică joi, după ce agenţii britanici au fost invitaţi să intre în ambasada Ecuadorului la Londra, unde Assange se refugiase din 2012.


Cetăţean australian, Assange s-a mutat în ambasada Ecuadorului de la Londra în 2012 după ce a încălcat condiţiile de cauţiune în legătură cu acuzaţiile de abuz sexual făcute la adresa sa în Suedia.

Preşedintele ecuadorian Lenin Moreno a spus că a revocat regimul de azil acordat lui Julian Assange întrucât acesta a încălcat în mod repetat convenţiile internaţionale, iar WikiLeaks a ameninţat autorităţile de la Quito.

Julian Assange primise cetăţenia ecuadoriană în decembrie 2017.

Citește și : Julian Assange, inculpat în SUA pentru piraterie informatică

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

Consulatul din Geneva se închide temporar

Misiunea Moldovei la Geneva anunță că, în perioada 9–30 iunie, activitatea consulară va fi temporar limitată, cu excepția serviciilor de urgență. Mai exact, în perioada...

Fiscul va primi mai multe informații despre conturile moldovenilor din străinătate

Republica Moldova se pregătește să extindă schimbul automat de informații fiscale cu alte state, inclusiv prin raportarea unor categorii noi de active financiare, precum...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.