StiripesurseDiasporaJulian Assange va încerca să scape de extrădarea în SUA

Julian Assange va încerca să scape de extrădarea în SUA

Publicat:

Fondatorul Wikileaks, Julian Assange, este așteptat să lupte pentru a evita extrădarea sa din Marea Britanie în Statele Unite, în contextul prezentării sale de joi în fața unui tribunal, relatează site-ul agenției Dpa, potrivit mediafax.

Guvernul Statelor Unite l-a acuzat pe Assange, în vârstă de 47 de ani, că a conspirat cu fostul analist american de informații militare Chelsea Manning pentru publicarea unor materiale clasificate în 2010.

Citește și: Venezuela dă în clocot! Guaido îndeamnă la grevă generală, Maduro anunță pedepsirea trădătorilor

Assange plănuiește să se împotrivească extrădării sale, a informat avocatul acestuia, după ce un alt tribunal l-a condamnat miercuri pe acesta la 50 de săptămâni în închisoare.

Sentința primită miercuri este legată de un alt caz de extrădare, însă în Suedia, unde Assange a fost acuzat de asalturi sexuale.


Citește și: Profesorii din Florida vor intra înarmați în clase

“Spunem încă din 2010 că riscul acesta este real, iar acum avem o cerere temporală de extrădare, din partea Statelor Unite”, a declarat avocata Jennifer Robinson.

“Ne vom concentra toată energia pe lupta împotriva extrădării”, a adăugat aceasta.

Manifestații pentru susținerea lui Assange sunt planificate pentru joi în capitalele Londra, Brelin și Paris.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

Consulatul din Geneva se închide temporar

Misiunea Moldovei la Geneva anunță că, în perioada 9–30 iunie, activitatea consulară va fi temporar limitată, cu excepția serviciilor de urgență. Mai exact, în perioada...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.