Juncker nu exclude ca Marea Britanie să revină în UE după Brexit

Publicat:

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a afirmat miercuri la Strasbourg că ar dori ca Marea Britanie să revină în Uniunea Europeană după Brexit, chiar dacă această propunere ‘agasează’ Londra, relatează AFP, potrivit agerpres.

”Chiar dacă britanicii pleacă potrivit Articolului 50 (din Tratatul de la Lisabona), există şi Articolul 49, care autorizează o nouă aderare, ceea ce aş dori, desigur”, a declarat Juncker în faţa Parlamentului European, reunit în sesiune plenară.


Citeşte şi: Un fost agent CIA a fost arestat pentru păstrarea de documente ULTRAsecrete

Este a doua oară în decurs de două zile când Juncker se adresează astfel britanicilor, după o intervenţie avută marţi, alături de preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, tot în faţa eurodeputaţilor.

”Ieri (marţi), eu şi dl Tusk le-am întins încă o dată mâna şi am spus guvernului britanic că, în cazul în care ar vrea să urmeze o altă cale decât Brexit-ul, suntem gata să discutăm despre”, a explicat Juncker.

”Am remarcat că a existat o reacţie din partea Londrei, aproape agasată, la această propunere”, a mai spus şeful executivului comunitar.

Citeşte şi: Un meteorit a căzut lângă Detroit şi a provocat un cutremur – VIDEO

Juncker şi-a exprimat dorinţa privind existenţa unor relaţii ”rezonabile” cu guvernul britanic pe parcursul negocierilor privind Brexit-ul: ”Mi-ar plăcea, desigur, să avem relaţii rezonabile şi ca noi să nu încercăm să ne punem unul pe celălalt de fiecare dată în afara jocului”.

”Pentru mine, ieşirea Regatului Unit este o catastrofă, un eşec pe care trebuie să ni-l asumăm cu toţii”, şi-a exprimat el regretul, adăugând că Brexit-ul duce la o situaţie din care pierd ambele părţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.