Un jurnalist uzbec eliberat anticipat după nouă ani petrecuți în închisoare

Publicat:

Un jurnalist uzbec a anunţat luni că a fost eliberat anticipat, beneficiind de o graţiere a preşedintelui după ce a petrecut nouă ani în închisoare, un nou semn de relaxare a practicilor autoritare în această ţară din Asia Centrală.

Dilmurod Said, în vârstă de 56 de ani, condamnat la 12 ani şi jumătate de închisoare în 2009 pentru deturnare de fonduri şi fraudă, a anunţat prin telefon pentru AFP că a fost eliberat din închisoare sâmbătă. “Am fost eliberat. Acum sunt acasă”, a declarat el, conform agerpres.


Respingând mereu acuzaţiile împotriva sa, jurnalistul intenţionează acum să ceară un nou proces în faţa unui tribunal uzbec pentru a încerca să-şi dovedească nevinovăţia.

Citește și : Aeroportul din Madrid, închis temporar din cauza unei furtuni de zăpadă

De asemenea, el doreşte să-şi reia activitatea în presă pentru “a se concentra asupra problemelor legate de drepturile omului”, odată ce va termina tratamentul tuberculozei pe care a contactat-o în închisoare.

La câteva luni după încarcerarea sa, soţia şi fiica lui Dilmurod Said au murit într-un accident de maşină, iar mama sa a decedat în timpul lungii perioade de detenţie a fiului său.

În total, mai mult de zece jurnalişti şi apărători ai drepturilor omului au fost eliberaţi în Uzbekistan după moartea în 2016 a preşedintelui Islam Karimov, care a condus această fostă republică sovietică cu o mână de fier timp de 27 de ani, şi venirea la putere a succesorului său Şavkat Mirzioev.

De asemenea, jurnalistul de opoziţie Muhammad Bekjanov, care a petrecut 18 ani în detenţie, una dintre cele mai lungi pedepse cu închisoarea efectuate de un jurnalist în lume, a fost eliberat în februarie 2017.

Prim-ministru între 2003 şi 2016, Şavkat Mirzioev a fost de mult timp un asociat al lui Islam Karimov.

De la alegerea sa în funcţia de preşedinte în decembrie 2016, el a dat însă semne timide de relaxare a regimului: a graţiat aproximativ zece deţinuţi politici şi a declarat că doreşte să reformeze economia uzbecă, aflată în întregime sub controlul statului.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Perciun: Banii donați în fondul clasei vor fi legalizați

Perciun: Banii donați în fondul clasei vor fi legalizați Guvernul a aprobat un regulament care prevede că părinții vor putea contribui financiar, benevol, necondiționat și...

Irina Vlah va candida la funcția de președinte al țării

Irina Vlah va candida la funcția de președinte al țării Fosta bașcană a Găgăuziei, Irina Vlah, și-a anunțat candidatura la prezidențialele din toamna lui 2024,...

A obținut poze intime ale unui cuplu și i-a șantajat cu răspândirea lor

A obținut poze intime ale unui cuplu și i-a șantajat cu răspândirea lor Un bărbat de 27 de ani din Ialoveni, a fost trimis în...

Andrei Zaharov, jurnalist de investigație, dat în căutare de autoritățile ruse

 Andrei Zaharov, jurnalist de investigație, dat în căutare de autoritățile ruse Ministerul Afacerilor Interne al Rusiei a dat în căutare jurnalistul de investigație Andrei Zaharov....

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.