StiripesurseȘtirile zileiUn jurnalist uzbec eliberat anticipat după nouă ani petrecuți în închisoare

Un jurnalist uzbec eliberat anticipat după nouă ani petrecuți în închisoare

Publicat:

Un jurnalist uzbec a anunţat luni că a fost eliberat anticipat, beneficiind de o graţiere a preşedintelui după ce a petrecut nouă ani în închisoare, un nou semn de relaxare a practicilor autoritare în această ţară din Asia Centrală.

Dilmurod Said, în vârstă de 56 de ani, condamnat la 12 ani şi jumătate de închisoare în 2009 pentru deturnare de fonduri şi fraudă, a anunţat prin telefon pentru AFP că a fost eliberat din închisoare sâmbătă. “Am fost eliberat. Acum sunt acasă”, a declarat el, conform agerpres.

Respingând mereu acuzaţiile împotriva sa, jurnalistul intenţionează acum să ceară un nou proces în faţa unui tribunal uzbec pentru a încerca să-şi dovedească nevinovăţia.

Citește și : Aeroportul din Madrid, închis temporar din cauza unei furtuni de zăpadă

De asemenea, el doreşte să-şi reia activitatea în presă pentru “a se concentra asupra problemelor legate de drepturile omului”, odată ce va termina tratamentul tuberculozei pe care a contactat-o în închisoare.


La câteva luni după încarcerarea sa, soţia şi fiica lui Dilmurod Said au murit într-un accident de maşină, iar mama sa a decedat în timpul lungii perioade de detenţie a fiului său.

În total, mai mult de zece jurnalişti şi apărători ai drepturilor omului au fost eliberaţi în Uzbekistan după moartea în 2016 a preşedintelui Islam Karimov, care a condus această fostă republică sovietică cu o mână de fier timp de 27 de ani, şi venirea la putere a succesorului său Şavkat Mirzioev.

De asemenea, jurnalistul de opoziţie Muhammad Bekjanov, care a petrecut 18 ani în detenţie, una dintre cele mai lungi pedepse cu închisoarea efectuate de un jurnalist în lume, a fost eliberat în februarie 2017.

Citeşte şi:  Părinţii unui fost premier din Italia au fost condamnaţi la închisoare

Prim-ministru între 2003 şi 2016, Şavkat Mirzioev a fost de mult timp un asociat al lui Islam Karimov.

De la alegerea sa în funcţia de preşedinte în decembrie 2016, el a dat însă semne timide de relaxare a regimului: a graţiat aproximativ zece deţinuţi politici şi a declarat că doreşte să reformeze economia uzbecă, aflată în întregime sub controlul statului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Parlamentul European cere justiție pentru victimele civile din Ucraina

Parlamentul European a condamnat în termeni puternici, într-o rezoluție adoptată joi, loviturile repetate brutale și deliberate asupra unor ținte civile din Ucraina, transmite Agerpres.Citește...

Tot mai mulți tineri preferă să muncească și să învețe concomitent

Învățământul dual devine tot mai popular în Republica Moldova, fiind văzut ca o soluție practică pentru formarea profesională și integrarea rapidă pe piața muncii.Citește...

Aproape 70 000 de oameni sunt chemați la urne în cadrul alegerilor locale noi

Numărul de alegători în localitățile, unde pe 17 mai 2026 vor avea loc alegeri locale noi și referendumuri locale, este de 69 942, conform...

Raport ANI în Parlament. Legislatorii au evaluat activitatea inspectorilor de integritate

Raportul de activitate al Autorității Naționale de Integritate (ANI) pentru anul 2025 a fost prezentat astăzi în plenul Parlamentului de către președintele instituției, Lilian...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.