StiripesurseDiasporaJurnalista Marina Ovsiannikova a fugit din Rusia

Jurnalista Marina Ovsiannikova a fugit din Rusia

Publicat:

Jurnalista Marina Ovsianikova, fostă angajată a televiziunii de stat din Rusia, a fugit din ţară, a anunţat luni avocatul ei, citat de Reuters, potrivit agerpres.  

Ovsianikova fusese acuzată de răspândirea de informaţii false despre războiul din Ucraina şi se afla în arest la domiciliu. Ea este acum “sub protecţia unui stat european”, a spus avocatul Dmitri Zahvatov, refuzând să dea detalii deoarece “ar putea fi o problemă” pentru clienta sa.

Citește și : Sprijinul militar al UE pentru Ucraina se intensifică

Jurnalista în vârstă de 44 de ani a ajuns subiect de ştiri în întreaga lume în martie, când a intrat în direct, într-o transmisiune din studio, purtând o pancartă pe care scria “Opriţi războiul” şi “Sunteţi minţiţi”.

Preşedinţia rusă a calificat protestul ei drept “huliganism”.


Ovsianikova a fost condamnată în august la două luni de arest la domiciliu pentru un alt protest: în iulie, ea a apărut pe un chei vizavi de Kremlin ţinând un poster în care preşedintele rus Vladimir Putin era numit ucigaş, iar soldaţii săi – fascişti.

Ea era pasibilă de o pedeapsă cu închisoarea până la zece ani pentru răspândirea de informaţii false despre armata rusă.

În 5 octombrie, Ovsianikova a scris un mesaj pe internet în care anunţa că s-a sustras arestului la domiciliu deoarece nu are la ce acuzaţii să răspundă. De atunci, nu se mai ştia nimic despre situaţia ei.

Citește și : Centrala nucleară Zaporojie, DECONECTATĂ iar de la alimentarea externă cu energie

Zahvatov a afirmat că fiica jurnalistei a plecat din Rusia împreună cu ea, în timp ce fiul ei a rămas în ţară. El a refuzat să dezvăluie unde se află Ovsianikova, însă a declarat agenţiei Reuters că “În curând totul va fi făcut public. Avem nevoie de câteva săptămâni”.

În Rusia sunt în vigoare legi recente – adoptate în 4 martie, la opt zile după invadarea Ucrainei – privind difuzarea de “informaţii voit false” despre forţele armate.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.