StiripesurseDiasporaJurnalistul de investigaţie muntenegrean Jovo Martinovic, laureat al premiului Peter Mackler...

Jurnalistul de investigaţie muntenegrean Jovo Martinovic, laureat al premiului Peter Mackler 2018

Publicat:

Jurnalistul de investigaţie muntenegrean Jovo Martinovic, care a petrecut aproape 15 luni în detenţie pentru că a anchetat asupra traficului şi a corupţiei în ţara sa din Balcani, este laureatul din 2018 al premiului Peter Mackler, care recompensează curajul şi etica jurnalistică, relatează miercuri AFP, potrivit agerpres.

Jurnalistul în vârstă de 44 de ani, care a lucrat pentru numeroase media internaţionale precum BBC, postul american de radio NPR, canalul francez Canal Plus şi ziarele The Economist sau The Financial Times, este “cunoscut pentru acoperirea completă a crimei organizate în Europa şi a criminalilor de război din Balcani”, potrivit site-ului de internet al premiului Peter Mackler.

Citește și : Putin consideră „contraproductive” şi „lipsite de sens” sancţiunile americane împotriva Rusiei

“Nu îmi pot imagina un omagiu mai frumos, în acest al zecelea an al premiului, decât să salutăm realizările unui jurnalist care, cu preţul sacrificiilor personale, şi-a devotat viaţa scrierii adevărului despre această parte a lumii”, a declarat Camille Mackler, directoarea premiului Peter Mackler în cadrul asociaţiei Global Media Forum.

“Media sunt atacate ca niciodată înainte, şi în această perioadă de turbulenţe pentru ordinea mondială, este mai important ca niciodată să reamintim principiile unui jurnalism etic şi curajos. Jovo Martinovic a dat dovadă tot timpul de aceste calităţi, luptându-se pentru a-şi exercita meseria”, a adăugat ea.


Laureatul a fost arestat în octombrie 2015 de autorităţile din Muntenegru, fiind acuzat că face parte dintr-o reţea de trafic de droguri. Arestarea sa a suscitat condamnarea ONG-urilor internaţionale.

El a respins mereu acuzaţiile, afirmând că contactele sale cu mediile criminale erau numai în scop profesional, pentru munca sa de jurnalist. Jurnalistul lucra la un articol privind banda internaţională “Pink Panthers”, formată din hoţi din fosta Iugoslavie, cărora li se atribuie în jur de o sută de atacuri la magazine de bijuterii din lume.

Jovo Martinovic a fost pus în cele din urmă provizoriu în libertate în ianuarie 2017, după 15 luni de detenţie. Însă el urmează să fie judecat şi riscă până la zece ani de închisoare în caz de condamnare.

Aflat sub control judiciar, privat de paşaportul său, el nu a reuşit să-şi reia munca de jurnalist cu normă întreagă. Jovo Martinovic nu va putea deci să-şi ridice premiul la ceremonia de decernare a acestei distincţii, care va avea loc la 27 septembrie la New York.

“Onorat”, el a estimat că acest premiu este “o mare încurajare pentru a continua pe calea jurnalismului în pofida tuturor obstacolelor” cu care se confruntă, împreună cu confraţii săi, în Muntenegru şi în Balcani.

Citește și : Putin: Rusia va reacţiona la apariţia unor elemente ale scutului antirachetă la graniţele sale

Premiul Peter Mackler a fost creat în memoria fostului redactor şef al AFP pentru America de Nord, care a murit brusc în 2008. Pe lângă neobosita sa pasiune pentru informaţie, Peter Mackler a înfiinţat Global Media Forum, o organizaţie cu scop nelucrativ care predă jurnalismul în lume şi îi iniţiază pe copii în marile principii ale profesiunii. El ar fi împlinit la 22 august, 69 de ani.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.