StiripesurseDiasporaJustiţia austriacă abandonează ancheta împotriva serviciilor secrete germane

Justiţia austriacă abandonează ancheta împotriva serviciilor secrete germane

Publicat:

Justiţia austriacă a confirmat vineri că a abandonat o anchetă asupra serviciilor secrete germane BND, acuzate că ar fi spionat sistematic politicieni, organisme internaţionale şi întreprinderi aflate pe teritoriul austriac, potrivit AFP, scrie agerpres.

Ancheta “a fost lăsată de o parte pentru că nu există în prezent vreo pistă care să permită investigarea”, a declarat agenţiei franceze de presă purtătoarea de cuvânt a procurorului şef al Vienei, Nina Bussek.

Citește și : Convorbire telefonică între premierul pakistanez şi Trump despre situația din Kashmir

Potrivit reportajelor apărute în două publicaţii austriece în iunie 2018, numeroase ţinte ar fi fost spionate de BND între 1999 şi 2006, dintre care 2.000 de numere de telefon fixe şi mobile, adrese de fax şi corespondenţa electronică a ministerelor, a organismelor internaţionale, ambasadelor şi întreprinderilor din Austria.

Printre organismele care ar fi fost vizate se află Organizaţia ţărilor exportatoare de petrol (OPEC), Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) şi Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA), toate având sediul la Viena.


După apariţia reportajelor, preşedintele austriac Alexander Van der Bellen a cerut autorităţilor germane să furnizeze “clarificări complete” asupra acestei situaţii. Cancelarul de atunci, Sebastian Kurz, insistase în acest sens.

“Spionajul între ţări prietene este regretabil şi inadmisibil”, declarase Van der Bellen într-o conferinţă de presă comună cu Sebastian Kurz.

Citește și : Nava Open Arms, blocată în continuare în largul insulei Lampedusa, în pofida acordului european

Ancheta austriacă are totuşi “puţine şanse să-şi atingă scopul” din cauza reticenţelor Germaniei de a coopera la ea, a declarat pentru cotidianul Standard şeful serviciilor de informaţii austriece BVT, Peter Gridling.

Ancheta nu a fost abandonată oficial, a precizat Nina Bussek: “Dacă vor exista alte piste de investigare, vom putea continua ancheta, dar la ora actuală nu există niciuna”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.