StiripesurseDiasporaJustiţia belgiană a deschis o anchetă după ce mai multe zvastici...

Justiţia belgiană a deschis o anchetă după ce mai multe zvastici au fost pictate pe faţada domiciliului privat al premierului

Publicat:

Justiţia belgiană a deschis luni o anchetă după descoperirea mai multor zvastici desenate cu spray pe faţada domiciliului privat al premierului Alexander De Croo, în Flandra, relatează AFP, potrivit agerpres.  

“O anchetă este în curs în acest caz”, a declarat pentru France Presse un purtător de cuvânt al parchetului din provincia Flandra de Vest.

Citește și : Şeful diplomaţiei europene vrea să se întâlnească cu Aleksei Navalnîi la Moscova

Domiciliul lui De Croo, liderul liberal flamand care conduce coaliţia la putere din octombrie, se află la Brakel, între Ninove şi Audenarde, la vest de Bruxelles.

Potrivit media locale, manifestanţii locali s-au adunat sâmbătă în localitate la apelul mişcării de extremă dreapta flamande “Ons Land” (Ţara noastră), dar ei au fost împiedicaţi de un cordon de poliţie să se apropie de casa prim-ministrului.


Anchetatorii nu au reuşit totuşi să stabilească o legătură între această manifestaţie şi simbolurile naziste care au apărut pe faţada albă a casei în noaptea de duminică spre luni.

Parchetul a refuzat orice comentariu în acest stadiu privind pistele anchetei.

În total, şapte zvastici au fost desenate cu vopsea verde pe faţada şi pe cutia poştală a domiciliului familial al lui Alexander De Croo, a precizat cotidianul Het Laatste Nieuws, difuzând şi imagini pe site-ul său.

Aceste acte au loc într-un moment în care guvernul belgian se confruntă cu o serie de critici, în special din partea N-VA, naţionalişti flamanzi, primul partid de opoziţie, privind caracterul presupus antidemocratic al restricţiilor anti-COVID.

Citește și : Rumen Radev mai vrea un mandat de preşedinte al Bulgariei

Echipei conduse de Alexander De Croo i se reproşează în primul rând că nu a consultat Parlamentul şi că a acţionat printr-un simplu decret ministerial pentru a interzice călătoriile “neesenţiale” în afara teritoriului şi spre Belgia până la 1 martie.

Duminică, la Bruxelles, poliţia a efectuat aproape 500 de arestări preventive pentru a împiedica reuniunile de protest împotriva restricţiilor dure motivate de criza sanitară.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.