StiripesurseDiasporaJustiţia europeană a interzis Danemarcei să comerializeze brânză 'feta'

Justiţia europeană a interzis Danemarcei să comerializeze brânză ‘feta’

Publicat:

Grecia a obţinut joi o victorie importantă în lupta sa pentru protejarea termenului “feta”, după ce Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a criticat Danemarca pentru că nu a blocat companiile locale să utilizeze acest teren pentru brânzeturile vândute în afara Uniunii Europene, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Grecia susţine că brânza “feta” face parte din moştenirea sa culturală pentru că este produsă de peste 6.000 de ani din lapte de oaie şi capră.

Citește și : Incendii de pădure în jurul oraşului Bordeaux (VIDEO); vremea caniculară continuă

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) s-a declarat joi de acord cu acest punct de vedere.

“Prin eşecul de a opri utilizarea denumirii ‘Feta’ pentru brânza destinată a fi exportată în ţările terţe, Danemarca a eşuat în îndeplinirea obligaţiilor care îi revin conform legislaţiei UE”, au decis judecătorii de la CJUE.


Comisia Europeană, susţinută de Cipru, a dat în judecată Danemarca în 2019 pentru că nu a reuşit să împiedice companiile locale să producă şi să exporte în afara UE o brânză de culoare albă denumită “feta”. În replică, Danemarca a susţinut că interzicerea exporturilor ar fi putut fi considerată ca un obstacol în calea schimburilor comerciale.

‘Feta’ a fost desemnată produs tradiţional grecesc de către Executivul comunitar încă din 2002, ceea ce îi conferă protecţie legală în cele 27 de state membre UE.

Citește și : SUA anunţă finanţări de 600 milioane de dolari pentru regiunea Pacificului

Acest subiect este mai mult decât o problemă de mândrie naţională pentru Grecia, care produce anual aproximativ 120.000 de tone de feta.

În luna martie 2021, Ciprul a reuşit să înscrie brânza “halloumi” în registrul produselor care beneficiază de Denumire de Origine Protejată (DOP).

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.