StiripesurseDiasporaJustiția germană a declanșat o anchetă penală împotriva conducerii abatorului Toennies

Justiția germană a declanșat o anchetă penală împotriva conducerii abatorului Toennies

Publicat:

Procuratura din oraşul german Bielefeld a anunţat vineri declanşarea unei anchete împotriva conducerii companiei Toennies, deţinătoarea unui abator şi a unei fabrici de ambalare a cărnii unde s-au infectat cu coronavirus circa 1400 de angajaţi, informează dpa, potrivit agerpres.

Ancheta se va concentra asupra managementului, după ce iniţial s-a deschis un dosar in rem pentru vătămare corporală din culpă şi încălcarea legii de protecţie împotriva infecţiilor, în vigoare în contextul epidemiei.

Citește și : Prinţul moştenitor al emiratului Abu Dhabi, vizat de o anchetă a justiţiei franceze pentru ‘complicitate la acte de tortură’

La abatorul Toennies din Rheda-Wiedenbruck, din landul german Renania de Nord-Westphalia, sunt angajaţi mulţi muncitori străini, în special est-europeni, printre care şi români. Focarul de coronavirus a apărut la jumătatea lui iunie şi a obligat autorităţile să reintroducă măsuri de izolare pentru mii de locuitori din regiune. Abatorul a fost închis timp de trei săptămâni, înainte să se permită reluarea treptată a activităţii, începând cu partea administrativă.

Ulterior, procuratura a primit peste 50 de plângeri penale.


Managementul Toennies a insistat în mod repetat că colaborează cu echipa de anchetatori, compusă în prezent din cinci poliţişti.

Săptămâna trecută, în urma unei inspecţii a condiţiilor de cazare pentru majoritatea angajaţilor est-europeni ai abatorului s-au consemnat, potrivit ministrului sănătăţii landului, aproape 1900 de deficienţe. S-au constatat supraaglomerare, mucegai, pericol de cădere, scurgeri la acoperişuri, instalaţii sanitare “catastrofale”, nereguli privind prevenirea incendiilor şi lipsa dezinfectantului.

Citește și : Justiţia italiană cere închisoare pe viaţă pentru şeful mafiei siciliene Cosa Nostra

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.