StiripesurseDiasporaJustiția germană cere judecarea a doi suspecţi extremişti în cazul asasinării...

Justiția germană cere judecarea a doi suspecţi extremişti în cazul asasinării unui ales pro-migranţi

Publicat:

Parchetul federal german a cerut miercuri judecarea unui simpatizant neonazist şi a presupusului său complice în asasinarea în 2019 a unui ales local creştin-democrat favorabil primirii de migranţi, relatează AFP, potrivit agerpres.

Stephan Ernst, 45 de ani, principalul suspect în acest asasinat care a şocat ţara, este acuzat de ‘omor cu circumstanţe agravante’ şi de ‘tentativă de omor cu circumstanţe agravante’, pentru care ar putea primi închisoare pe viaţă, conform parchetului federal din Karlsruhe.

Citește și : Restricţiile impuse în Marea Britanie ar putea duce la 18.000 de decese suplimentare de cancer

Walter Lübcke, ales local şi înalt funcţionar teritorial, în vârstă de 65 de ani, membru al Uniunii Creştin-Democrate, a fost găsit mort pe 2 iunie pe terasa casei sale din Kassel, landul Hessa. Victima fusese împuşcată în cap şi zăcea într-o baie de sânge.

Suspectul, un simpatizant neonazist, a fost arestat în scurt timp şi iniţial a mărturisit crima, după care a retractat şi l-a acuzat pe presupusul său complice, Markus H.


Potrivit anchetatorilor, cei doi suspecţi au asistat la o reuniune publică în care Walter Lübcke şi-a declarat sprijinul faţă de deciziei cancelarului Angela Merkel de a deschide porţile în 2015 pentru solicitanţii de azil.

Stephan Ernst, acuzat şi de tentativă de omor cu armă albă în 2016 împotriva unui solicitant de azil irakian, şi-a proiectat tot mai mult ura xenofobă, ‘începând de la această reuniune’, asupra lui Walter Lübcke, afirmă procurorii.

Citește și : Thailanda va redeschide unele afaceri, printre care frizeriile şi restaurantele

Ameninţarea atentatelor de extremă dreapta, subestimată în anii 2000, când asasinarea a opt imigranţi turci, a unui grec şi a unei poliţiste germane au fost tratate în mod greşit ca reglări de conturi, îngrijorează din ce în ce mai mult autorităţile germane, care destructurează în mod regulat grupări suspectate că pregătesc atacuri xenofobe sau antisemite.

Potrivit ministrului de interne Horst Seehofer, terorismul de extremă dreapta constituie ‘cea mai mare ameninţare pentru securitatea Germaniei’.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.