StiripesurseDiasporaJustiția germană începe primul proces pentru tortură în Siria

Justiția germană începe primul proces pentru tortură în Siria

Publicat:

O instanţă din oraşul german Koblenz începe joi judecarea unor acuzaţi de practicarea torturii în Siria, anunţă Reuters. Procesul intentat unor membri ai serviciilor secrete ale regimului de la Damasc este o premieră în Germania, consemnează agenţia, scrie agerpres.

Mii de sirieni susţin că au fost torturaţi în detenţie de către aparatul de represiune al preşedintelui sirian Bashar al-Assad. Unul dintre ei, avocatul pentru drepturile omului Anwar al-Bunni, susţine că a fost deţinut într-o închisoare de lângă Damasc de principalul suspect în procesul din Germania.

Citește și : Bilanțul pandemiei de COVID-19 în Italia

‘Arestările arbitrare şi tortura sunt principala armă folosită de regimul al-Assad pentru a induce teamă în rândul sirienilor şi a le reprima cererile de democraţie şi justiţie’, a declarat al-Bunni, adăugând că ‘procesul va pune capăt imunităţii criminalilor din Siria, de la conducătorul regimului până jos. Susţinătorii demersului în justiţie au salutat procedura de la Koblenz ca pe un prim pas către dreptate pentru victimele torturii, după ce încercarea de a institui un tribunal internaţional pentru Siria nu a reuşit.

Presa de stat din Siria şi oficialii sirieni nu au menţionat în niciun fel procesul din Germania.


Avocaţii celor doi inculpaţi nu au dezvăluit dacă aceştia îşi vor recunoaşte sau nu vinovăţia. Conform legislaţiei germane, această opţiune poate fi exprimată doar după începerea procesului. ‘Nu dorim să facem nicio declaraţie publică privind strategia de apărare’, a declarat Michael Boeker, reprezentantul legal al principalului suspect, identificat doar ca Anwar R. deoarece Germania îi asigură dreptul legal la confidenţialitate.

Procurorii germani au făcut uz de legislaţia privind jurisdicţia universală, care le permite să instrumenteze dosare pentru crime împotriva umanităţii comise oriunde în lume. Ei afirmă că Anwar R. este un fost ofiţer de informaţii care a comis 58 de crime într-o închisoare din Damasc unde au fost torturaţi în 2011 şi 2012 peste 4000 de activişti din opoziţie.

Al doilea suspect, Eyad A., este acuzat de facilitarea torturării a cel puţin 30 de opozanţi arestaţi după o manifestaţie împotriva lui al-Assad în 2011. El a ajuns în Germania în 2018.

Citește și : Coreea de Nord păstrează tăcerea asupra stării sănătăţii lui Kim Jong Un

Statele occidentale nu au reuşit să înfiinţeze un tribunal internaţional pentru Siria deoarece Rusia şi China au blocat demersurile în Consiliul de Securitate al ONU. Siria nu a semnat Statutul de la Roma al Curţii Penale Internaţionale. În aceste condiţii, procesul de la Koblenz ar putea constitui un precedent pentru proceduri similare în alte ţări europene, cum ar fi Norvegia, care au de asemenea legi privind jurisdicţia universală şi unde se presupune că se află foşti membri ai securităţii siriene.

‘Siria este probabil cea mai nedreaptă ţară din lume. Deci pentru mine simplul fapt că aceşti oameni au un proces corect într-o instanţă respectabilă pare o revelaţie’, a spus Hamoudi Shoaib, un sirian în vârstă de 37 de ani sosit în Germania acum şase ani. El susţine că a fost torturat într-o închisoare de stat din Deir Al-Zor, în nordul Siriei, în 2011 şi adaugă: ‘Nu am în mine niciun grăunte de răzbunare. Nu vreau decât dreptate’.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.