StiripesurseDiasporaJustiţia turcă respinge apelul pastorului american Brunson

Justiţia turcă respinge apelul pastorului american Brunson

Publicat:

Un tribunal din Turcia a respins apelul pastorului american, Andrew Brunson, prin care el cerea să fie eliberat din arestul la domiciliu şi să îi fie ridicată interdicţia de călătorie, dar un alt tribunal, de rang mai înalt, urmează să ia o decizie, conform avocatului lui Brunson, Ismail Cem Halavurt, scrie Reuters, potrivit news.ro.

Tribunalul din Izmir a respins apelul lui Brunson şi a decis că el va rămâne în arest la domiciliu, însă un alt tribunal va analiza din nou decizia.

Citește și : Trump Tower, dat in judecată de statul Illinois pentru folosirea apei din Râul Chicago

De obicei durează între trei şi şapte zile pentru un tribunal să analizeze un apel dar decizia ar putea veni mai devreme, a declarat Halavurt.

„O decizie ar putea veni mâine sau diseară. Aceste apeluri necesită o decizie rapidă pentru că au legătură cu libertatea unei persoane”, a adăugat el.


Citește și : SUA avertizează Rusia în privința dezvoltării de arme spațiale

Pastorul Andrew Brunson este acuzat în Turcia de terorism iar cazul său se află în centrul unei dispute diplomatice între Turcia şi SUA, care a determinat lira turcească să scadă la niveluri record.

Preşedintele american, Donald Trump şi vicepreşedintele Mike Pence au cerut în repetate rânduri eliberarea lui Brunson şi au impus sancţiuni asupra doi miniştri turci pentru a pune presiune pe Turcia.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.