StiripesurseExterneKadîrov și-a decorat fiul cu cea mai înaltă distincție din Cecenia

Kadîrov și-a decorat fiul cu cea mai înaltă distincție din Cecenia

Publicat:

Kadîrov și-a decorat fiul cu cea mai înaltă distincție din Cecenia

Fiul în vârstă de doar 16 ani al lui Ramzan Kadîrov a primit cea mai înaltă distincție din Republica Cecenă. Este a zecea medalie primită după ce anul trecut a bătut un prizonier care se afla în arest, transmite presa rusă independentă. Despre noua distincție acordată fiului dictatorului cecen a scris așa numitul ministru al Presei și Informației din Cecenia, relatează digi24.ro.

El a numit noua medalie o „recunoaștere binemeritată a calității morale și a devotamentului pentru cauză”. Din momentul în care Adam Kadîrov a batut prizonierul din închisoare cecenă și până în prezent, acesta fost decorat cu nu mai puțin de 10 medalii. Printre altele, acesta a fost numit „Erou al Ceceniei”, a primit ordinul „Mândria Națiunii”, dar și mai multe ordine religioase, printre care „Pentru merit în fața lui Umma (n.red. comunitate musulmană), „Pentru slujirea Islamului” și altele. Adolescentul a fost numit anul trecut garda de corp a tatălui său şi observator într-un nou batalion care face parte din forţele Ministerului rus al Apărării.

Ulterior, acesta a fost propulsat în postul de administrator al Universității Ruse a Forțelor Speciale, numită după președintele rus, Vladimir Putin. În septembrie, anul trecut, tânărul Kadîrov a fost văzut, într-un video postat pe reţelele sociale de tatăl său, lovind cu pumnii şi picioarele un prizonier acuzat că a ars Coranul. Deţinutul, Nikita Juravel, a fost condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare.

Kadîrov a spus că este mândru de băiat pentru că şi-a apărat religia musulmană, dar incidentul a atras critici chiar şi din partea radicalilor pro-Kremlin. Ramzan Kadîrov, aliatul loial şi necruţător al președintelui rus, Vladimir Putin, este acuzat de numeroase încălcări ale drepturilor omului în Cecenia, precum şi de orchestrarea răpirilor şi asasinării criticilor săi din Rusia şi din străinătate.

Republica fiind condusă în mod dictatorial încă din momentul în care tatăl lui Ramzan Kadîrov a trădat și a trecut de partea forțelor ruse, în timpul celui de-al Doilea Război Cecen.   


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Victor Cazacu este audiat pentru a treia oară în procedura de reevaluare

Comisia de evaluare a procurorilor a audiat pentru a treia oară procurorul anticorupție Victor Cazacu, în cadrul procedurii de reevaluare, dispusă de Consiliul Superior...

Guvernul a aprobat o convenție care interzice concedierea din motive familiale

Responsabilitățile familiale nu vor putea constitui motiv de concediere, iar autoritățile vor trebui să dezvolte politici și servicii care să ajute părinții și persoanele...

VIDEO Reforma fiscală va fi construită prin dialog și consultări

Prim-ministrul R. Moldova, Alexandru Munteanu, a declarat că economia țării continuă să fie afectată de contextul regional dificil și de încetinirea creșterii economice din...

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.