StiripesurseDiasporaKaja Kallas, reconfirmată premier al Estoniei

Kaja Kallas, reconfirmată premier al Estoniei

Publicat:

Şefa guvernului eston, Kaja Kallas, a fost reconfirmată miercuri în această funcţie şi a asigurat că, în pofida speculaţiilor din presă că s-ar număra printre aspiranţii la postul de secretar general al NATO, va fi deplin concentrată asupra acestui nou mandat, în timpul căruia doreşte să legalizeze căsătoriile gay şi să crească efectiv bugetul Apărării până la 3% din PIB, consemnează Reuters, potrivit agerpres

Parlamentul de la Tallinn a votat rămânerea ei în funcţie după ce partidul liberal “Refoma” condus de Kaja Kallas a format o coaliţie majoritară împreună cu un alt partid liberal, “Estonia 200”, şi cu Partidul Social-Democrat.

Citește și : Xi Jinping cere armatei chineze să consolideze pregătirea pentru ‘lupta reală’

Guvernul său a decis deja creşterea bugetului Apărării până la 3% din PIB. Kaja Kallas a precizat că pentru finanţarea acestui obiectiv vor creşte taxele, având în vedere perioada de contracţie a economiei.

Noul executiv va legaliza “cât mai rapid posibil” căsătoriile între persoanele de acelaşi sex, astfel încât Estonia să fie primul stat din Europa Centrală şi de Est care să adopte o asemenea măsură, a mai promis ea.


Întrebată dacă doreşte să obţină postul de secretar general al NATO, Kaja Kallas a răspuns pentru Reuters: “Tocmai am terminat discuţii foarte dificile pentru o coaliţie, pentru a forma un guvern. Sunt prim-ministru al Estoniei şi încerc să rezolv toate problemele pe care le avem aici”.

Numele său a fost vehiculat de presă printre potenţialii succesori ai lui Jens Stoltenberg în acel post. Însă unii diplomaţi spun că ea are o atitudine prea radicală împotriva Rusiei pentru a putea conduce NATO, în timp ce membrii acestei alianţe caută să ajute Ucraina în războiul cu Rusia fără a ostiliza şi mai mult Moscova.

Citește și : Rusia recurge la practici dubioase pentru a continua să îşi exporte petrolul, în pofida sancţiunilor

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.