StiripesurseDiasporaKievul salută 'poziţia lucidă' a NATO cu privire la Rusia, calificată...

Kievul salută ‘poziţia lucidă’ a NATO cu privire la Rusia, calificată drept ‘ameninţare directă’

Publicat:

Kievul a salutat miercuri ”poziţia lucidă” a NATO cu privire la Rusia, calificată drept ”ameninţare directă” de secretarul general al Alianţei, Jens Stoltenberg, şi “deciziile sale esenţiale” asupra susţinerii Ucrainei şi lansării procesului de aderare a Finlandei şi Suediei la organizaţia militară, informează AFP şi Reuters, potrivit agerpres

“Astăzi, la Madrid, NATO a demonstrat că poate să ia decizii dificile, dar esenţiale”, şi-a exprimat mulţumirea pe Twitter şeful diplomaţiei ucrainene Dmitro Kuleba, salutând “poziţia lucidă” a organizaţiei asupra Rusiei şi “poziţia sa puternică” asupra Ucrainei, care “va contribui la protejarea securităţii şi stabilităţii euro-atlantice”.

Citește și : Medvedev: Orice încercare de intruziune în Crimeea ar putea declanşa al treilea război mondial


Noul concept strategic adoptat miercuri de liderii statelor membre ale NATO, la summitul lor de la Madrid, cataloghează Rusia drept ”cea mai semnificativă şi directă ameninţare” pentru NATO. Conform acestui nou concept strategic, valabil pentru următorii zece ani, NATO nu mai vede Rusia ca pe un partener strategic, dar Alianţa ”nu caută confruntarea şi nu reprezintă o ameninţare” pentru Rusia.

Andrii Iermak, şeful administraţiei prezidenţiale ucrainene, a salutat la rândul său mesajul pe care NATO l-a transmis Rusiei. “Rusia nu va învinge Ucraina – Rusia va fi învinsă. Acesta este mesajul statelor membre ale NATO, subliniat în mod repetat la summit. Ucraina şi aliaţii săi trebuie să câştige lupta pentru democraţie”, a scris Iermak pe Twitter.



Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a spus miercuri liderilor statelor NATO că ţara sa are nevoie de mai multe arme şi de bani, circa 5 miliarde de dolari pe lună, pentru a se apăra în faţa agresiunii Rusiei, el susţinând că ambiţiile Moscovei nu se opresc la Ucraina.

Citește și : Un politician proeminent din opoziția rusească, reținut la Moscova

NATO a invitat Suedia şi Finlanda să devină membre ale alianţei militare, potrivit unei declaraţii făcute publice miercuri, la summitul Alianţei Nord-Atlantice de la Madrid.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Zaharova a caracterizat drept un JAF în toată regula atacurile teroriste ale Kievului comise în Marea Neagră

Forțele Armate Ucrainene efectuează raiduri banditești asupra navelor, acuzând Rusia, potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului rus al Afacerilor Externe, Maria Zaharova, transmite TASS,...

Crime de război în Ucraina: Europa se confruntă cu retragerea lui Donald Trump

Organizațiile non-guvernamentale care strâng dovezi ale atrocităților comise de Rusia în timpul invaziei Ucrainei se confruntă cu o lipsă de finanțare din partea administrației...

Kirilo Budanov: ‘Încheierea războiului cu Rusia înainte de iarnă este realistă’

Șeful cabinetului prezidențial al Ucrainei, Kirilo Budanov, susține mesajul transmis recent de Volodimir Zelenski, potrivit căruia următoarele luni ar putea reprezenta o perioadă decisivă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.