StiripesurseȘtirile zileiKim Jong-un şi Kim Jong-il au folosit paşapoarte braziliene pentru a...

Kim Jong-un şi Kim Jong-il au folosit paşapoarte braziliene pentru a obţine vize de călătorie în Occident

Publicat:

Liderul nord-coreean Kim Jong-un şi defunctul său tată Kim Jong-il şi-au procurat în mod fraudulos paşapoarte braziliene cu scopul de a obţine vize de călătorie în ţări occidentale, în anii ’90, dezvăluie cinci ofciali vest-europeni de rang înalt în domeniul securităţii, scrie Reuters.

Este cunoscut faptul că familia care conduce Coreea de Nord a folosit documente de călătorie obţinute sub false pretexte, însă se cunosc puţine exemple concrete, conform news.ro .

Fotocopii ale paşapoartelor văzute de Reuters nu au mai mai fost publicate vreodată anterior, precizează agenţia.

Citește și : Polul Nord înregistrează temperaturi maxime record

”Ei au folosit aceste paşapoarte braziliene, în care apar în mod clar fotografii ale lui Kim Jong-un and Kim Jong-il, în încercarea de obţine vize de la ambasade străine”, a declarat pentru Reuters, sub protecţia anonimatului, un oficial occidental de rang înalt în domeniul securităţii.


”Acest lucru arată dorinţa de a călători şi subliniază încercări ale familiei la putere de a construi o posibilă cale de evacuare”, a adăugat această sursă.

Ambasada Coreei de Nord în Brazilia a refuzat să comenteze.

Ministerul brazilian de Externe a anunţat că investighează cu privire la aceste informaţii.

O sursă braziliană a declarat, sub protecţia anonimatului, că cele două paşapoarte au fost documente legitime atunci când au fost trimise – în alb – pentru a fi eliberate de consulate.

Alţi patru oficiali vest-eurpeni de rang înalt în domeniul securităţii au confirmat că cele două paşapoarte braziliene cu fotografiile celor doi Kim – emise pe numele Josef Pwag şi Ijong Tchoi – au fost folosite la solicitarea unor vize în cel puţin două ţări occidentale.

Însă este neclar dacă au fost eliberate vize.

Paşapoartele ar fi putut, de asemenea, să fie folosite în călătorii în Brazilia, Japonia şi Hong Kong, au declarat sursele în domeniul securităţii citate.

Ziarul japonez Yomiuri Shimbun dezvăluia în 2011 că Jong-un a vizitat Tokyo pe când era copil, folosind un paşaport brazilian, în 1991 – înainte de data emiterii celor două paşapoarte braziliene în cauză.

”JOSEF PWAG”

Cele două paşapoarte, valabile zece ani, poartă o ştampilă cu inscripţia ”Ambasada Braziliei în Praga” şi data emiterii 26 februarie 1996.

Potrivit surselor în domeniul securităţii citate, tehnologie de recunoaştere facială au confirmat că în fotografii apar Kim Jong-un şi tatăl său.

Paşaportul în care apare fotografia lui Kim Jong-un a fost emis pe numele Josef Pwag, a cărui dată de naştere în paşaport este 1 februarie 1983.

Extrem de puţine lucruri sunt cunoscute despre Jong-un, iar data naşterii sale este disputată. El ar fi avut 12 până la 14 ani la data emiterii paşaportului brazilian.

Jong-un a fost educat la o şcoaă internaţională din Berna, în Eleveţia, unde pretindea că este fiul unui şofer de ambasadă.

Paşaportul lui Jong-il a fost emis pe numele Ijong Tchoi, născut pe 4 aprilie 1940. Jing-il a murit în 2011. El s-a născut, de fapt, în 1941.

Locul de naştere al deţinătorilor ambelor paşapoarte este Sao Paulo, în Braziia.

Prima sursă în domeniul securităţii citată a refuzat să spună cum s-au obţinut copiile paşapoartelor, evocând reguli ale secretului.

Reuters precizează că a văzut, deocamdată, doar fotocopii ale paşapoartelor şi că nu este în măsură să stabilească dacă este vorba despre falsuri.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Trafic de influență la Chişinău: A cerut o şpagă de 6000 de euro pentru o achitare într-un dosar

Un bărbat din Chișinău este cercetat penal pentru trafic de influență, după ce ar fi pretins și primit 6 000 de euro în schimbul...

Tofan îşi avertizează miniştrii: ‘Dacă nu voi vedea rezultate, vor urma schimbări’

Prim-ministrul desemnat, Vasile Tofan, afirmă că este pregătit să propună schimbări în echipa guvernamentală dacă ministerele nu vor livra rezultate. Declarațiile au fost făcute...

Vasile Tofan: Apropierea dintre cele două maluri va fi abordată pașnic și etapizat

Apropierea dintre cele două maluri ale Nistrului va fi abordată pașnic, etapizat și fără escaladare. Vom menține pacea și stabilitatea pe ambele maluri și...

Alegerile din Găgăuzia ar putea fi organizate după sistemul electoral proporțional

Desfășurarea alegerilor pentru Adunarea Populară a Găgăuziei în baza sistemului electoral proporțional a fost discutată de președintele Maia Sandu cu deputații de la Comrat....

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.