StiripesurseȘtirile zileiKim Jong Un a cerut reactivarea comunicaţiilor cu Coreea de Sud

Kim Jong Un a cerut reactivarea comunicaţiilor cu Coreea de Sud

Publicat:

Comunicaţiile dintre cele două Corei au fost restabilite recent, iar acest lucru s-a făcut la iniţiativa liderului nord-coreean Kim Jong Un, potrivit declaraţiilor date de responsabili ai serviciilor secrete sud-coreene unei comisii parlamentare de la Seul, relatează marţi agenţia EFE, scrie agerpres.  

Kim însuşi a fost cel care a cerut reluarea comunicaţiilor telematice dintre cele două ţări, au declarat presei doi parlamentari sud-coreeni, Kim Byung Kee şi Ha Tae Keung.

Citește și :  Petrolierul Mercer Street a ancorat într-un port din Emiratele Arabe Unite

Coreea de Sud a anunţat cu o săptămână în urmă că Phenianul a acceptat reluarea comunicaţiilor, după un an de când nord-coreenii le suspendaseră pentru a protesta faţă de trimiterea de către activişti din Sud a unor baloane peste graniţă cu mesaje ostile regimului din Nord.

Acum ”Coreea de Sud şi Coreea de Nord vorbesc cu regularitate de două ori pe zi”, au precizat cei doi parlamentari sud-coreeni.


Conform evaluării serviciilor secrete sud-coreene, pasul în acest sens făcut de Phenian arată aşteptările acestuia ca Seulul să contribuie la revigorarea dialogului cu Washingtonul privind denuclearizarea peninsulei coreene, blocat din anul 2019.

Citește și : Iranul înregistrează un nou record de infectări zilnice

Aceleaşi servicii constată că la ora actuală Coreea de Nord doreşte o ridicare a sancţiunilor care-i penalizează exporturile de minereuri şi importurile de produse petroliere şi alte mărfuri, ca precondiţie pentru a se aşeza din nou la masa negocierilor cu SUA.

Pe de altă parte, spionajul sud-coreean crede că Kim Jong Un are probleme de sănătate. În imagini difuzate de presa nord-coreeană săptămâna trecută el a fost văzut purtând un pansament în partea posterioară a capului, unde apoi i s-a văzut o cicatrice.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

UE revizuiește drepturile pasagerilor aerieni după două decenii: Mai multă transparență și protecție pentru călători

Uniunea Europeană a ajuns la un acord politic pentru prima revizuire majoră a drepturilor pasagerilor aerieni din ultimii peste 20 de ani, informează Agerpres....

Clerul iranian nu-și dorește un acord. Își dorește apocalipsa

De la Reagan și până la Obama a fost mereu aceeași poveste: Teheranul duce de nas Washingtonul, comentează The Telegraph. Pentru a putea încheia un...

Ucraina accelerează reformele financiare și își propune alinierea completă a sectorului bancar la standardele Uniunii Europene până în 2028

Banca Națională a Ucrainei accelerează procesul de reformă astfel încât sectoarele bancar și al asigurărilor să fie pe deplin aliniate standardelor Uniunii Europene până...

Inteligența artificială schimbă piața muncii: joburile care cer competențe AI au crescut de aproape opt ori mai rapid decât media globală

Inteligența artificială remodelează piața globală a muncii, iar locurile de muncă ce necesită competențe AI au crescut de aproape opt ori mai rapid decât...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.