StiripesurseDiasporaKonrad Adenauer, primul cancelar al Germaniei, i-ar fi spionat pe adversarii...

Konrad Adenauer, primul cancelar al Germaniei, i-ar fi spionat pe adversarii săi din SPD (presă)

Publicat:

Konrad Adenauer, primul cancelar al Republicii Federale Germania, i-ar fi spionat pe adversarii săi social-democraţi timp de peste 10 ani, a relatat vineri cotidianul Suddeutsche Zeitung, conform AFP, potrivit agerpres.

Liderul creştin-democrat, cancelar între 1949 şi 1963, ar fi fost informat de doi informatori, dintre care unul legat de serviciile de informaţii, apropiaţi de conducerea Partidului Social-Democrat (SPD).

Citește și : Procurorul general ucrainean: 164 de cadavre au fost găsite în oraşul Bucea

Este ceea ce relevă studiul unui istoric, Klaus-Dietmar Henke, dezvăluit vineri de cotidianul german. Henke a lucrat la arhivele Fundaţiei Konrad-Adenauer, care este apropiată de Uniunea Creştin-Democrată (CDU).

Obsedat de posibilitatea infiltrării în politica federală a comuniştilor legaţi de RDG, cancelarul ar fi avut acces, adesea chiar în ziua în care au fost redactate, la aproape 500 de rapoarte confidenţiale ale conducerii SPD care dezvăluiau strategia şi deciziile acesteia.


Studii anterioare au dezvăluit că cancelarul Adenauer a cerut serviciilor să spioneze personalităţi politice, inclusiv pe viitorul cancelar social-democrat Willy Brandt, şi să colecteze informaţii compromiţătoare despre unele dintre ele. Dar este pentru prima dată când astfel de practici împotriva SPD au ieşit la iveală.

Citește și : Rusia închide birourile locale ale ONG-urilor Amnesty International şi Human Rights Watch

Primul cancelar de după război, Adenauer, decedat în 1967, este considerat părintele Germaniei contemporane, ataşat unei ancore atlantiste, şi unul dintre pionierii construcţiei europene.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.