StiripesurseDiasporaKosovo : Aleşii sârbi ai guvernului de la Pristina au decis...

Kosovo : Aleşii sârbi ai guvernului de la Pristina au decis să renunțe la funcții după arestarea și expulzarea lui Marko Djuric

Publicat:

Miniştrii şi membrii sârbi ai guvernului de la Pristina au decis marţi să renunţe la funcţii, după arestarea şi expulzarea principalului negociator al Belgradului pentru Kosovo, Marko Djuric, transmit AFP şi dpa, potrivit agerpres.

Aleşii sârbi “vor părăsi guvernul, care nu se va mai bucura de susţinerea noastră”, a declarat presei la Belgrad Goran Rakic, preşedintele Listei sârbe, principalul partid al minorităţii sârbe din Kosovo, după o reuniune cu preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic.

Citește și : NATO decide expulzarea a şapte diplomaţi de la misiunea Rusiei la Alianţă (Jens Stoltenberg)

Decizia fragilizează guvernul condus de Ramush Haradinaj, care depinde de sprijinul sârbilor, dar premierul a dat asigurări că executivul “nu va cădea”, calificând totodată gestul sârbilor ca fiind de “neînţeles”. Sârbii dispuneau de trei ministere şi un post de vicepremier în guvernul cu opt membri.

Deşi fără avizul favorabil al Pristinei, Djuric a intrat luni în Kosovo pentru a lua parte la o reuniune publică la Mitrovica, în nord. Poliţiştii kosovari l-au reţinut şi l-au condus la comisariatul din Pristina, după ce au fost nevoiţi să-şi facă loc, recurgând inclusiv la gaze lacrimogene, între câteva zeci de locuitori nemulţumiţi din Mitrovica. Djuric a fost expulzat câteva ore mai târziu.


Marţi, situaţia din Mitrovica era calmă, dar directorul spitalului din oraş a anunţat media că în total 32 de persoane au fost rănite – între care opt sunt în stare gravă – în urma intervenţiei din ajun, între acestea aflându-se, cu o coastă ruptă, şi ministrul agriculturii Nenad Rikalo, reprezentant al etnicilor sârbi.

Incidentul a survenit în condiţiile în care Belgradul şi Pristina păreau să fi reluat dialogul vizând normalizarea relaţiilor, considerată de Bruxelles o condiţie pentru aderarea Serbiei la Uniunea Europeană.

Reprezentanta diplomaţiei europene, Federica Mogherini, urma să se deplaseze marţi după-amiaza la Belgrad pentru discuţii cu lideri sârbi în vederea evitării unei blocări a dialogului cu Kosovo.

Citește și : Franța : Jean-Marie Le Pen, condamnat definitiv din cauză că a catalogat camerele de gazare drept un ”detaliu” al istoriei

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.