StiripesurseDiasporaKosovo lansează un program pentru deradicalizarea deţinuţilor săi musulmani extremişti

Kosovo lansează un program pentru deradicalizarea deţinuţilor săi musulmani extremişti

Publicat:

Kosovo a lansat vineri un program pentru deradicalizarea deţinuţilor săi musulmani extremişti, în special a celor care au participat la jihad în Irak şi Siria, informează AFP, potrivit agerpres.

Raportat la numărul locuitorilor săi (1,8 milioane), Kosovo este cu precădere vizat de acest fenomen: 300 de kosovari, mai ales tineri, au plecat la jihad, dintre care 50 au fost ucişi.

Citește și : Spania : Parlamentul regional catalan va dezbate sâmbătă învestirea a lui Joaquim Torra, succesorul lui Carles Puigdemont

Din cei circa o sută reveniţi în Kosovo, în jur de 80 sunt în închisoare, condamnaţi sau în aşteptarea verdictului. Condamnările nu sunt niciodată mai mici de cinci ani de detenţie, în virtutea unei legi privind terorismul, ce vizează în special această categorie de populaţie.

Vineri, Ministerul Justiţiei din Kosovo a anunţat că a încheiat un acord cu membrii Comunităţii Islamice din Kosovo (BIK), pentru a trimite 20 de imami în închisori unde aceştia să ducă un program de deradicalizare, prin intermediul unor cursuri de religie.


“Sunt convins că organizarea de cursuri de religie pentru deţinuţi îi va sensibiliza în faţa pericolelor pe care le presupune radicalismul religios”, a declarat ministrul kosovar al justiţiei, Abelard Tahiri.

Citește și : Ambasada SUA la Ierusalim,prima şi probabil nici ultima dată când o ambasadă este stabilită în Oraşul Sfânt (AFP)

În jur de 90% dintre kosovari sunt musulmani şi majoritatea dintre ei practică un islam liberal. Însă o minoritate se află sub influenţa imamilor ultrareligioşi, dintre care mulţi au studiat islamul în lumea arabă înainte de a se întoarce în Kosovo.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.